Străjeri la Cetatea Neamţului

 

Cetatea Neamţului va avea o gardă de onoare formată din 21 de străjeri, iar vizitatorii vor putea obţine ghiduri cu informaţii despre ritualuri şi ceremonii. 

Proiectul de promovare a valorilor istorice prin ritualuri, ceremonii şi valorizări ale memoriei comunitare va fi lansat de Fundaţia Culturală „Ion Creangă”, în data de 6 iulie 2013, printr-o activitate de iniţiere a străjerilor, cu sprijinul Fundaţiei Scena, Târgu – Mureş, printr-o colaborare de excepţie cu Ordinul Cavalerilor Lup, sub conducerea regizorului Liviu Pancu, originar din Roman-Neamţ.

Proiectul este finanţat din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, acordate de Consiliul Judetean Neamţ pe domeniul proiecte culturale.

Pentru început, Garda Cetăţii va fi formată din 21 de străjeri, selectaţi în urma unui concurs pe această temă, concurs adresat tinerilor între 15 şi 20 de ani, interesaţi de promovarea valorilor istorice din oraşul Târgu-Neamţ. Ritualurile, ceremoniile, vestimentaţia şi armele străjerilor vor fi fidele realităţii istorice specifice Evului Mediu, în echipa de proiect fiind invitat şi un expert în domeniul cercetării istorice.

„Proiectul îşi propune să revigoreze memoria comunitara, istoria acesteia şi angajarea realizatorilor în procesul de recuperare a specificului local, al memoriei locale. Colaboratorii noştri direcţi sunt Primăria Oraşului Târgu-Neamţ, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Ordinul Cavalerilor Lup Targu-Mureş şi Consiliul Local al Oraşului Târgu Neamţ”, ne-a declarat profesoara Elena PREDA, manager de proiect, subliniind că ţinta acestui proiect este creşterea numărului de vizitatori la Cetatea Neamţului.

Geanina NICORESCU