Statul promite, primarul trage nădejde, costructorul ia țeapa!

Inunda_ii

*La Borca sunt așteptați banii stabiliți pentru reparațiile post-inundații

*Nu ar prinde rău nici să se investească în corectarea torenților montani

 

La Borca, inundațiile sunt nelipsite, an de an. Chiar și  de mai multe ori pe an. Anul acesta ele au produs pagube de vreo 9 miliarde lei vechi, anul trecut de peste 25 milirde lei vechi. Dar nu s-a dat nici un leu. Nici pentru anul trecut, dar nici pentru inundațiile din vara asta.  Vorbim aici de distrugerile produse de inundații  în domeniul public, nu și de cele din gospodăriile populației. Asta e altă socoteală.

De fiecare dată, imediat după nenorocire, la fața locului se deplasează o comise formată din tot felul de specialiști. Vin, văd, evaluează, calculează, cad pe un preț. Adică suma pe care comunitatea locală o va primi ca ajutor din partea statului pentru a reface ceea ce apele au distrus. Drumuri, poduri și podețe, alte investiții de interes public.

Statul promite, primarul ia de bun totul, iute ”bate palma” cu contructorul, care se și apucă de treabă. Că nici nu se poate altfel, situația trebuie să reintre în normal. Mai ales când e vorba de drumuri distruse de ape. Trebuie să se circule cât mai repede pe ele, nu poți lăsa oamenii izolați de restul lumii. Așa s-a întâmplat și la inundațiile de anul trecut, de la Borca. Ce-au ”mâncat” atunci apele, ne spune primarul Ovidiu Niță: ”Anul trecut, apele au distrus 3,2 km din rețeaua de alimentare cu apă, la Pârâul Pânti, unde a fost viitura,  au fost afectați 2,5 km de drumuri comunale și sătești. Pur și simplu au dispărut drumurile de acolo. Au fost cărate în zonă în jur de 70.000 m.c. de aluviuni. Lucrurile urgente le-am rezolvat cu forțe propriu. S-au făcut atunci evaluări, valoarea stricăciunilor provocate de ape se ridicau la peste 25 miliarde lei vechi, dar nici acum nu am primit nici un leu. Au fost două firme care au executat lucrările în zonele afectate de inundație. Până la urmă, eșalonat, banii i-am dat tot noi,  de la primărie, din bugetul local. Nu din bugetul statului, cum ni s-a promis atunci. Lunar am avut de plătit câte 260 milioane lei vechi.”

La inundațiile din acest an, tot infrastructura a avut de suferit. S-au distrus drumuri, poduri și podețe. Zonele afectate au fost la Pârâul Pânti, Sabasa și Soci. ”Anul acesta am avut noroc, am scăpat mai ieftim. Asta pentru că am ținut situația sub control. Ne-a ajutat firma care lucrează în zonă, la contrucția a două microhidrocentrale.  Ne-au dat buldoexcavatoare și mașini cu care am decolmatat și am cărat materialul adus de ape. Ăsta a fost norocul meu. Altfel, pagubele ar fi fost la fel de mari ca și anul trecut”, ne-a explicat primarul Ovidiu Niță.

La Borca, banii ar trebui altfel dirijați. Să nu fie dați pentru refacerea distrugerilor create de ape. An de an sume foarte mari. Cel mai corect ar fi ca banii să fie investiții în lucrările de corectare a torenților montani. Ei sunt cei care dau de furcă autorităților. De cum vine o ploaie mai repezită, ei sunt cei care aduc inundațiile. Dacă s-ar face lucrări de amenjare a lor, lumea ar fi ferită de inundații. E drept, aceste investiții sunt foarte costisitoare. De parcă banii plăți pentru refacerea distrugerilor provocate de inundații ar fi mai puțni…  Dar, ar fi mai cu cap folosiți pentru investițiile privind corectarea torenților montani. La Borca sunt 6 astfel de torenți. Se știe cît de periculos e fiecare dintre ei. Asta pentru că sunt proiecte  întocmite ”cumințirea” fiecăruia dintre ei. Sunt proiecte, dar nu și bani pentru punerea lor în operă. Doar promisiuni! Astea nu pot fi puse stavilă în calea apelor!

Tina CONDREA