„Stareţul Serafim a fost găsit legat de mâini şi de picioare”

Serafim Mihali

* Dr. Cristian Păsălău de la Urgenţe a subliniat că preotul prezenta mărci traumatice prin agresiune

*Părintele Serafim a mai fost jefuit și în vară dar Poliția nu i-a prins nici până acum pe făptași

Călugării de la Mănăstirea Bisericani se încuie în chilii de cum se lasă seara. După ce părintele stareţ Mihali Serafim a fost snopit în bătaie şi tâlhărit, nimeni nu se mai simte în siguranţă. Stareţul zace pe un pat de spital de vineri noaptea, când a fost dus la spital cu nasul spart şi câteva coaste rupte.

Unii călugări spun că părintele a fost găsit legat de mâini şi de picioare, într-o baltă de sânge. Era singur în Casa albă, lângă Spitalul Bisericani. S-a întâmplat vineri noaptea, după Sfântul Maslu şi se ştia că ar avea banii strânşi la slujbă. Uşa era descuiată şi răufăcătorii au intrat fără probleme.

Din păcate, frica – dar nu de Dumnezeu- le-a scurtat memoria unora dintre purtătorii de haine preoţeşti. Călugărul despre care se ştie că l-a găsit pe stareţul Serafim zdrobit în bătaie în „casa albă”- casa de rugăciune de lângă Spitalul Bisericani, susţine, acum, că părintele s-a… împiedicat. „Nu l-am găsit eu, nu. De fapt, nu-mi mai aduc aminte… Nu am fost de faţă. El avea nişte probleme mai vechi care s-au agravat în ultimii ani şi a trebuit să se ducă la spital…Acuma mă scuzaţi, că am treburi…”, a spus părintele Maxim şi s-a făcut nevăzut.

Medicii de la spitalul judeţean,  unde este internat stareţul, fac tot ce le stă în puteri pentru a-i trata rănile. Răni provocate prin agresiune. Dr. Cristian Păsălău, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, ne-a declarat fără echivoc: „pacientul în vârstă de 50 de ani a fost primit în Urgenţă cu mărci traumatice prin agresiune, iar după ce a primit îngrijri medicale a fost internat în secţia chirurgie”.

Stareţul Maxim a mai trecut anul acesta printr-o astfel de experienţă neplăcută. În vară a fost jefuit de câteva mii de lei, salariile preoţilor, iar tâlharilor nu li s-a dat de urmă nici acum.

Geanina NICORESCU