Spectacole de teatru susținute de elevii Școlii Populare de Arte

Micii actori ai Clasei de Actorie a Școlii Populare de Arte Piatra Neamț ies la rampă, pentru prima dată anul acesta, în cadrul Zilelor Clasei de Actorie, eveniment organizat, în perioada 13-14 februarie, de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“.

Ieri, elevii îndrumați de actrița Maria Hibovski au susținut, la sala „Calistrat Hogaș“ a Consiliului Județean Neamț, spectacolele „Cântecul prieteniei“, după „Muzicanții din Bremen“ – un basm al fraților Jacob și Wilhelm Grimm, având în distribuție și elevi ai claselor I de la Școala nr. 6 „Daniela Cuciuc“ (învățătoare Liliana Filipov și Carmen Nohai) – și „Clovnul salvator“, după „Orașul fără iubire“, de Lev Ustinov. Ambele piese sunt puse în scenă de actrița Maria Hibovski. În sală s-au aflat, ca spectatori, elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca“ și ai Școlii Gimnaziale nr. 11 din Piatra Neamț.

Spectacolul va fi repetat astăzi, pe scena Căminului Cultural din Tașca, începând cu ora 12.00, la eveniment fiind invitați elevii întregii comune.

Irina NASTASIU