Sfântul Cuvios Simeon s-a născut la începutul secolului al XV-lea într-un sat din apropierea oraşului Piatra-Neamţ, pe vremea domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432). Încă din tinereţe, Cuviosul Simeon era râvnitor pentru cele dumnezeieşti. De aceea, a ales viaţa monahală, intrând în obştea Mănăstirii Bistriţa. După ce a sporit duhovniceşte, prin nevoinţă şi ascultare, s-a retras împreună cu încă doi ucenici ai săi, în anul 1432, pe malul stâng al pârâului Pângăraţi. Aici, Cuviosul şi-a făcut o chilie din bârne de brad, nevoindu-se cu ucenicii săi, în rugăciuni neîncetate, aşezământul lui devenind cunoscut sub numele de „Sihăstria lui Simeon”.
Sfântul Simeon, primul întemeietor şi egumen al Mănăstirii Pângăraţi
Auzind Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504) de nevoința Cuviosului, i-a dăruit ajutor să înalţe o mică biserică de lemn, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. La sfinţirea ei de către mitropolitul Teoctist I, Cuviosul Simeon a fost hirotonit preot, devenind astfel primul întemeietor şi egumen al Mănăstirii Pângăraţi, ce s-a numit până în 1508 „Schitul lui Simeon”. Aici a adunat în jurul său mulţi ucenici, sporind în nevoinţă şi rugăciune şi învrednicindu-se de darul vindecării bolilor şi al înainte-vederii. Nu numai credincioşii, ci şi înalţii dregători şi chiar Sfântul Voievod Ştefan cel Mare mergeau la el pentru a-i cerea sfatul, pentru ei şi pentru ţară.
În anul 1476, când turcii au năvălit asupra Moldovei biruindu-l pe Ştefan cel Mare în luptele de la Războieni, Cuviosul Simeon şi-a luat ucenicii şi s-a stabilit la Mănăstirea Caşva, în ţinutul Mureşului unde s-a mutat la cele veşnice, în toamna aceluiaşi an, fiind îngropat în această mănăstire. Spre sfârşitul anului 1484, după ce s-a aşezat pacea în ţară, Sfântul Voievod Ştefan i-a adus sfintele moaşte într-o raclă şi le ţinea în vistieria sa cu cinste. Apoi, luând o parte din ele, le-a oprit pentru binecuvântare, iar rămăşiţa sfintelor lui moaşte le-a îngropat în Cetatea Sucevei. Despre aducerea moaştelor Sfântului Simeon ne spune Ieromonahul Anastasie, în Cuvântul său despre zidirea Sfintei Mănăstiri Pângăraţi: „După ce s-au întors turcii şi s-a potolit vrajba robiei şi s-a făcut pace, atunci a trimis Ştefan Voievod şi i-a adus sfintele lui moaşte într-o raclă cinstită şi le ţinea în vistieria sa cu cinste. Apoi, luând o parte din sfintele lui moaşte, le-a oprit pentru blagoslovenie şi cu aromate cu bune miresme şi cu tămâie le tămâia totdeauna spre credinţa şi buna întărire a dreptei-credinţe a domniei sale, iar mai vârtos pentru dragostea şi căldura duhovnicească ce avea mai-nainte către dânsul; iar rămăşiţa sfintelor lui moaşte cu cuviinţă sfinţită şi cu cinste le-a îngropat în cetatea Sucevei”.
Sfântul Cuvios Amfilohie
Sfântul Cuvios Părinte Amfilohie de la Pângăraţi s-a născut în anul 1487, în Țara de Sus a Moldovei. Şi-a început viaţa monahală de tânăr la Mănăstirea Moldovița, de unde a venit la Pângăraţi în anul 1508. Aici a fost ales de toţi vieţuitorii părinte duhovnicesc, conducând obştea Mănăstirii timp de 56 de ani. Despre viaţa lui vorbeşte ieromonahul Anastasie de la Moldoviţa, care l-a cunoscut îndeaproape: „Din copilăria sa el s-a nevoit în viaţa călugărească, fiind mărturisit de toţi pentru faptele lui cele bune. Era scriitor foarte iscusit, postitor, răbdător şi ostenitor în toată nevoința duhovnicească”.
În urma unei minuni prin care Sfântul Dimitrie s-a arătat domnitorului Alexandru Lăpuşneanu, acesta a zidit pentru cuviosul Amfilohie şi ucenicii săi o mănăstire cu hramul Sfântului Dimitrie, în locul celei vechi de lemn, care fusese arsă de turci. Aceasta a fost sfințită de mitropolitul Grigorie al Sucevei în anul 1560. În anul 1566, Sfântul a adunat pe toţi fiii săi duhovniceşti, le-a dat ultimele poveţe, a lăsat egumen în locul său pe ieromonahul Teodorit, iar el s-a retras la mănăstirea lui de metanie, Moldoviţa. Aici, fericitul Amfilohie a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele de Enoh şi s-a nevoit timp de încă 4 ani. În anul 1570, cunoscându-şi mai înainte sfârşitul şi împărtăşindu-se cu Sfintele Taine, s-a mutat la cele veşnice, fiind îngropat de ucenicii săi.
Irina NASTASIU