Sărbătorit pe data de 2 iulie, „atletul creștinătății“ a luptat pentru apărarea dreptei credințe, menire pe care a considerat-o sfântă și pentru care și-ar fi dat oricând viața, așa cum arăta în scrisoarea pe care o adresa în 25 ianuarie 1475 tuturor principilor creștini ai Europei, după biruința dobândită împotriva turcilor, la Podu Înalt, lângă Vaslui.
Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare a fost fiul voievodului Bogdan al II-lea și al doamnei Maria-Mălina Oltea, manifestând, încă din fragedă pruncie, o deosebită dragoste față de țară și credința strămoșească. După uciderea tatălui său, este chemat la tronul Moldovei, la 12 aprilie 1457. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei.
În cei 47 de ani de domnie, a ctitorit 44 de biserici și mănăstiri
Legenda spune că, în cei 47 de ani de domnie, Ștefan a ctitorit 44 de biserici și mănăstiri pentru războaiele purtate. Ctitoriile erau apoi înzestrate cu pământuri și împodobite cu Sfinte Evanghelii și cărți, cu epitafuri și veșminte de brocarturi scumpe, cu cădelnițe și sfeșnice de aur. Domnitorul a dăruit toată această zestre poporului român și și-a dorit ca poporului român să îi rămână. Dreptcredinciosul Voievod a pus numeroasele victorii nu pe seama iscusinței minții sale ci, cu smerenie, pe seama voii și puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu alături. Prin numărul mare de mănăstiri și biserici zidite, atât în Moldova cât și în Muntenia, Transilvania și Muntele Athos, Sfântul Ștefan a fost nu numai apărător, ci și mărturisitor al credinței creștine.
L-a avut ca duhovnic și sfetnic pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, de la care a învățat să fie un om al înțelepciunii și dreptății, al iubirii și iertării: „Te-am iertat și toată mânia și ura am alungat-o cu totul din inima noastră“, scria voievodul, adresându-se boierului său Mihu, unul din cei care participaseră la uciderea părintelui său.
Ștefan a murit pe data de 2 iulie 1504, cronicarul amintind că „l-au îngropat țara cu multă jale și plângere la mănăstire la Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toți, ca după un părinte al lor, căci cunoșteau toți că s-au scăpat de mult bine și multă apărătură“.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Ștefan cel Mare la 20 iunie 1992, Sfântul Ștefan fiind sărbătorit în fiecare an, pe data de 2 iulie.
O minune a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare
O întâmplare minunată dovedește, o dată în plus, legământul de iubire dintre domnitor și neamul său. În anul 1775, când Bucovina a fost răpită de austrieci, chipul Sfântului Ștefan de lângă mormânt s-a întunecat la cu față totul, iar clopotul cel mare a început să bată singur. Candelele de la mormânt, întotdeauna aprinse, s-au stins singure, iar biserica întreagă s-a umplut de o lumină stranie, semn că voievodul însuși se mâhnise de mulțimea păcatelor acestui popor, din pricina cărora a ajuns sub stăpânire străină.
Se spune că la Judecata de apoi Sfântul Voievod Ștefan va răsplăti tuturor celor ce s-au jertfit pentru credința strămoșească, pentru țară și neam. Să ne facem vrednici de această răsplată, apărând cele din urmă redute ale unui neam atât de umilit și îngenuncheat, de-a lungul întregii sale istorii.
Irina NASTASIU