Lacrimi și rugăciune la Mănăstirea Petru Vodă: O inimă imensă pentru părintele Iustin (FOTO)

inima iustin (11)

*Peste 700 de preoți, călugări, maici și mireni au participat la slujba în care pătimește Duhovnicul

*200 de preoți au desenat, cu trupurile lor o inimă imensă

*Miercuri dimineață fusese împrăștiat zvonul că Arhimandritul Iustin decedase

*Joi, Părintele s-a simțit un pic mai bine, după cum informează reprezentanții Mănăstirii

Cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie Slujba de Sfântul Maslu oficiată miercuri seara, la obștea Mănăstirii Paltin din Complexul Mănăstiresc Petru Vodă, langă chilia în care, după externarea din spitalul clujean, pătimește Arhimandritul Iustin Pârvu.

Aproximativ 700-800 de credincioși (din care vreo 200 erau preoți și diaconi din țară și străinătate) s-au rugat, au plâns, au invocat sprijinul dumnezeiesc pentru cel considerat un martir și sfânt în viață.

Caz unic în tipicul slujbelor ortodoxe, preoții prezenți au desenat efectiv din trupurile lor forma unei inimi umane, restul călugărilor și mirenilor prezenți îngroșând practic acest contur.

„În numele Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, le mulţumim tuturor clericilor şi mirenilor care au venit să ni se alăture în rugăciune în aceste clipe de încercare. De asemenea, mulţumim şi obştii Părinţilor Efrem Filotheitul şi Paisie din Arizona, precum şi celorlalţi fraţi ortodocşi din toate părţile ţării şi ale lumii întregi care ne-au fost şi ne sânt alături în rugăciune în aceste clipe. Dumnezeu le va răsplăti tuturor dragostea ce o poartă Părintelui Justin şi avem nădejde că toate aceste rugăciuni sânt şi vor fi lucrătoare”, spune un comunicat al Obștilor de la Mănăstirile Petru Vodă și Paltin.

La sfârşitul slujbei, pr. Mihai Valică a ţinut un scurt cuvânt de mângâiere şi de îmbărbătare în rugăciune pentru cei prezenţi.

Slăbit din cauza suferințelor fizice, Părintele Iustin nu a ieșit din chilia în care se află și din care a ascultat slujba, în schimb i-a primit pe preoții care au intrat să-l ungă cu untdelemn sfințit.

Dezinformare

Ar fi fost poate și mai mulți participanți la slujba de miercuri seară dacă în ziua respectivă, înainte de prânz, nu era răspândit un zvon alarmant cum că Părintele ar fi decedat. „Cineva fără suflet a făcut asta, ca să întoarcă oamenii din drum”, spunea o măicuță.

Sunate și întrebate în legătură cu această informație, maicile de la Mănăstirea Paltin au dezmințit informația nereală și au postat, prompt, adevărul pe site-ul obştii.

Aseară au venit cu o completare în care au anunţat că ieri Părintele Iustin s-a simţit un pic mai bine decât în ziua precedentă, că a mâncat puțin și că își continuă tratamentul la care este supus.

„Celor ce doresc să-l vadă pe Părintele Justin le adresăm aceeaşi rugăminte de a avea înţelegere şi răbdare să amîne acest lucru pînă cînd starea de sănătate a părintelui o va permite”, solicită cei care se ocupă de îngrijirea Duhovnicului.