Astăzi este prăznuită Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, prima româncă trecută în rândul sfinţilor. Sfânta Teodora a trăit în Moldova secolului al XVII-lea, nevoindu-se în viața călugărească cea mai mare parte a vieții sale. S-a născut în vremea domniei lui Vasile Lupu și a mitropolitului cărturar Varlaam Moțoc, fiind fiica armașului cetății Neamț, Ștefan Joldea – boier cu rang de comis. Căsătorită împotriva voinței sale, Teodora hotărăşte, împreună cu soţul ei, să se călugărească, el retrăgându-se la Mănăstirea Poiana Mărului, iar ea – la Vărzărești.
Din Munţii Buzăului, unde s-a retras ca urmare a năvălirilor străine, Sfânta Teodora s-a îndreptat mai întâi spre Mănăstirea Neamț, fiind îndrumată către schitul Sihăstria. De aici, cu binecuvântarea egumenului, Teodora urcă munții până în pustia Sihlei.
La început, Teodora a locuit într-o chilie de sub stâncile Sihlei, dar în vremea altor năvăliri străine s-a mutat într-o peșteră, unde a supraviețuit în cea mai mare parte a vieţii sale, îndurând frigul, căldura şi foamea. Din când în când, duhovnicul ei, cuviosul Pavel de la Schitul Sihăstria, o vizita, o spovedea şi o împărtășea, ducându-i cele de trebuință.
Hrănită de păsările cerului
După moartea duhovnicului Pavel, Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, neştiută de nimeni. Hainele i se rupseseră și se mai hrănea doar cu fructele pădurii. Doar păsările cerului îi mai aduceau în ciocurile lor fărâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere.
Spre sfârşitul vieţii sale, Teodora s-a rugat ca Dumnezeu să îi trimită un preot care să o împărtăşească. Prin pronie divină, starețul de la Schitul Sihăstria a observat cum păsările duceau fărâmituri în pustie și a trimis doi frați să vadă unde anume se duc. Aceștia au ajuns noaptea în apropiere de peștera Cuvioasei Teodora și au văzut-o cum se ruga, înconjurată de o văpaie de foc ceresc. Atunci, înfricoșându-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume cerându-le să îi aducă un duhovnic, care să o împărtășească. A doua zi, după cuvenita spovedanie, Sfânta a primit Dumnezeieștile Taine și și-a încredințat sufletul în mâinile Domnului. Apoi călugării au făcut slujba înmormântării și au îngropat sfântul ei trup în peștera în care viețuise. Era al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.
Sfânta Teodora a rămas înmormântată aici până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza a aşezat moaștele ei într-o raclă de preț, punându-le în biserica schitului Sihla, spre închinare. În anul 1856, familia Sturza a convenit cu starețul Mănăstirii Lavra Pecerska din Kiev să dea sfintele moaște în schimbul unor veșminte preoțești și arhierești. Așa s-au înstrăinat moaștele Sfintei Teodora din patria ei și se păstrează în peșterile de la Pecerska, așezate într-o raclă de preț, cu inscripțiile în limbile română (“Sfânta Teodora din Carpați”) și slavonă (Sveti Teodora Carpatina).
Irina NASTASIU