* Olimpică an de an, Mădălina Dudău s-a calificat la naţionala de Geografie
Săptămâna viitoare împlineşte 14 ani, iar de ziua ei îşi doreşte cu ardoare să obţină cele mai bune rezultate la Olimpiada naţională de Geografie, pentru care tocmai s-a calificat. Maria Mădălina Dudău, elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Gimnazială „Grigore Teodorescu” din Ruseni, ne demonstrează că şi la sat sunt elevi şi dascăli de elită.
Mădălina este un copil aplecat asupra studiului, participantă la olimpiade încă din clasa a V-a. An de an a mers la concursurile de limba şi literatura română, la cele de matematică, iar din clasa a VII-a a preocupat-o şi biologia. ” A fost biologia umană şi m-am gândit că-mi va folosi să ştiu diferite lucruri despre corpul omenesc”, ne-a spus copila, judecând cu celeritate. Acum, în clasa a VIII-a, a obţinut rezultate deosebite la română, unde s-a clasat pe locul I la etapa locală a olimpiadei, iar la Geografie s-a calificat pentru etapa naţională. Cadrul familial o ajută foarte mult, îi conferă protecţie şi îi insuflă dragostea pentru carte, pentru natură. Are o soră mai mare, la liceu, care învaţă foarte bine, şi care-i este exemplu. Mădălina preferă cartea în schimbul calculatorului şi îşi ocupă foarte mult timp citind.
„Şi la calculator îmi place, dar mă plictisesc repede. Sora mea ia cărţi de la Biblioteca Judeţeană şi mi le dă şi mie. Am la dispoziţie şi biblioteca şcolii, dar… nu este foarte dotată. În plus faţă de programa şcolară aş prefera să putem studia muzica instrumentală. Să avem la dispoziţie instrumente muzicale. Spre exemplu, eu aş vrea să cânt la chitară, la vioară… Am acasă o chitară, dar nu mă descurc prea bine să cânt la ea”, ne-a mai spus Mădălina, cu nostalgia copilului care nu locuieşte în oraş şi pentru care cursurile şi drumul de parcurs până la cea mai apropiată unitate care organizează astfel de cursuri ar fi prea costisitoare.
Mădălina visează să ajungă profesor. De limba română sau de engleză; încă nu s-a hotărât: „Mie toţi profesorii îmi plac. La geografie m-a pregătit doamna profesoară Alina Barcan. Elevii ar trebui, de mici să fie ducaţi să respecte cadrel diactice pentru că şi eu aş vrea să fiu profesor şi nu mi-ar plăcea să studiez o facultate şi apoi să râdă elevii de mine, să mă înjosească. Am observat că respectul faţă de dascăli este undeva la limita de jos, din păcate, dar poate că încet, încet, elevii vor învăţa să-i preţuiască…”, încheie olimpica pentru care şcoala este a doua casă.
Geanina NICORESCU
O copila care poate fi exemplu si pentru oameni mari!
Felicitari Madalina si succes in viata!
Felicitari. Multa munca si daruire la aceasta fata. Mult succes pe viitor.