Se caută bucătari și ospătari pentru restaurantele și hotelurile germane

*Nemțenii care vor să lucreze în străinătate trebuie să fie calificați în meseriile solicitate și să vorbească limba engleză și germană
A venit rândul angajatorilor germani să ofere de muncă lucrătorilor români dornici să plece peste hotare, prin rețeaua EURES. Un prim loc de muncă este pus la dispoziție de Agenția Federală de Muncă, Serviciile de Plasare Internațională Bavaria, ca reprezentant al angajatorului german, un restaurant. Activitatea viitorului angajat presupune prepararea mâncărurilor din meniu. Doritorii trebuie să aibă calificare profesională încheiată, experiență în domeniu, aspect îngrijit, flexibilitate și capacitatea de a lucra atât în echipă, cât și individual. Se mai cere vorbirea limbii germane – nivel A2. Salariul va fi negociabil, în funcție și de experiența profesională. Angajatorul poate oferi cazare și sprijin în demersurile de înregistrare la autorități. Contractul de muncă este sezonier, până pe data de 7.09.2017, cu posibilitatea prelungirii pe o perioadă nedeterminată. Programul de lucru va fi cu normă întreagă (4-5 zile/săptămână), în intervalul orar 12-23. Se transmite CV-ul, completat la calculator în limba germană, la adresa de e-mail: ZAV-IPS-Bayern@arbeitsagentur.de, cu specificarea MH – 395. Al doilea job nu diferă prea mult, persoanele care vor să-și desfășoare activitatea la un hotel din Reudnitz trebuie să vorbească limba germană-nivel A2 și să fie calificate în domeniu. Constituie un avantaj deținerea permisului de conducere și experiența în muncă. Remunerația va fi de 8,84 euro brut/oră. Angajatorul poate oferi cazare. Contractul de muncă se va semna pentru o perioadă nedeterminată. CV-ul și scrisoarea de intenție se vor transmite completate la calculator în limba germană, la adresa de e-mail: ZAV-IPS-Sachsen@arbeitsagentur.de.
În cazul ocupației de ospătar, angajatorul, respectiv Agenția Federală de Muncă, Serviciile de Plasare Internațională Saxonia, ca reprezentant al firmei germane, un hotel oferă o leafă de 8,84 de euro brut pe oră. Activitatea presupune gestionarea comenzilor clienților în mod eficient și în timp util, cunoașterea tuturor preparatelor și băuturilor din meniu în vederea recomandării acestora, respectarea standardelor hotelului în ceea ce privește calitatea serviciilor oferite, dar și sănătatea și securitatea la locul de muncă, precum și cunoașterea normelor de igienă. Obținerea acestui post presupune calificare profesională și experiență în domeniu, aspect îngrijit, bune maniere, abilități de comunicare, flexibilitate și capacitatea de a lucra atât în echipă, cât și independent. Se mai cer cunoștințe foarte bune de limba germană și engleză, respectiv nivel B2. Contractul de muncă va fi permanent. Se transmit CV-ul și scrisoarea de intenție, completate la calculator în limba germană, la adresa de e-mail: ZAV-IPS-Sachsen@arbeitsagentur.de.
V. ANDRIEȘ