Screening de prostată gratuit

screeningLa nivel național a fost reluat programul de screening de prostată gratuit, pe fondul creșterii cazurilor de cancer. Nemțenii care doresc să beneficieze de consultație și investigații gratuite trebuie să se înscrie în prealabil, în intervalul 2-4 decembrie, la Clinica de Urologie a Spitalului Clinic Județean Mureș, acolo unde vor fi făcute investigațiile specifice, în perioada 7-9 decembrie.

Cancerul de prostată s-a dovedit a fi cea mai frecventă afecțiune oncologică la bărbați, de altfel fiind ușor diagnosticabil, iar dacă este depistat la timp, poate fi tratat cu succes.

În perioada 7-9 decembrie vor fi consultați și investigați pacienți cu vârstele peste 50 de ani, dar sub 75 de ani, care nu sunt diagnosticați cu vreo afecțiune urologică, nu au intervenție urologică în antecedente. Cu alte cuvinte, vor fi consultați pacienții noi, fără controale urologice în vederea depistării unor afecțiuni urologice, în special a hiperplaziei benigne de prostate.

Potrivit specialiștilor, cancerul de prostată evoluează lent și fără simptomatologie în stadiile inițiale.

Semne de alarmă pot fi dificultatea sau durerea la urinare, urinarea frecventă, mai ales nocturn, prezența sângelui în urină. Toate aceste simptome pot totuși avea și alte cauze, cum ar fi infecția sau adenomul de prostată sau creșterea de volum a prostatei, rezultat firesc al procesului de îmbătrânire.

Medicul va suspecta prezența cancerului de prostată dacă va descoperi prezența unui nodul sau a altor neregularități prostatice. După descoperirea unui nodul se practică de obicei o biopsie, prin care se prelevă material tisular prostatic, care va fi examinat la microscop. Societatea Americană de Cancer recomandă efectuarea anuală a tușeului rectal la bărbații peste 50 de ani.

Geanina NICORESCU