Scandalul diplomelor false care ar fi deţinute de români asistenţi în Suedia: “Solidaritatea Sanitară” cere desfiinţarea şcolilor postilceale

19/11/2018

Scandalul diplomelor false de care ar fi beneficiat unele asistente medicale, angajate în Suedia, fără să fi participat la cursuri, a atras atenţia Federației „Solidaritatea Sanitară”, for profesional care, prin reprezentanţii săi, își exprimă îngrijorarea față de acest fenomen, considerându-l ca un risc la adresa sănătății publice. În România există 150 de şcoli postliceale sanitare, cele mai multe fiind private, iar cursurile se susţin exclusiv de zi. Niciuna dintre cele 18 asistente românce care profesează în Suedia şi care sunt suspectate că nu ar fi obţinut diplomele pe drept nu a urmat cursurile vreunei şcoli postliceale saniatre din Neamţ. “Atenționăm instituțiile responsabile că fenomenul diplomelor fără acoperire elaborate de unele școli postliceale (și de alte structuri de educație) riscă să afecteze în egală măsură sistemul public de sănătate din România, conducând la scăderea continuă a volumului competențelor disponibile pentru asigurarea unui tratament de calitate”, a semnalat Federaţia Solidaritatea Sanitară, prin reprezentanţii săi. La rândul său, interpelat în această problemă, Mircea Timofte, preşedintele Ordinului Asistenţilor din România, a punctat că şcoala postliceală nu se poate face la distanţă, nu se poate face la fără frecvenţă: “acă şcoala a eliberat o asemenea diplomă, fără să fie omul ăla la şcoală, asta este o infracţiune. Şi şcoala în care se întâmplă asemenea lucruri ar trebui urgent desfiinţată de către ARACIP care acreditează şcolilor”. Federaţia Solidaritatea Sanitară solicită Ministerului Sănătății și Ministerului Educației Naționale elaborarea unor soluții rapide pentru a stopa acest fenomen. În acest sens, cere constituirea în regim de urgență a unui grup de lucru, din care să facă parte reprezentații celor două ministere, organismele profesionale și partenerii de dialog social din sănătate, principalul obiectiv reprezentându-l stoparea acestui fenomen și protecția sistemului public de sănătate din România, urmat de rezolvarea echitabilă a problemei echivalării competențelor. •“Numărul mare de membri din conducerea organismului profesional care predau în școlile postliceale ridică problema unei forme de complicitate la acest fenomen din partea celor responsabili de soarta profesiei” Sindicaliştii de la Solidaritatea reamintesc factorilor de decizie că au deja pe masa lor un set de propuneri, înaintate de Federația „Solidaritatea Sanitară” anterior, care pot contribui la stoparea acestui fenomen. Cele mai importante dintre ele vizează următoarele puncte: Introducerea examenului național unic pentru angajarea medicilor și asistentelor medicale, solicitat de Federația „Solidaritatea Sanitară” în mod insistent Ministerului Sănătății. Aceasta este singura soluție ce ar putea proteja sistemul public de sănătate de efectele fenomenului diplomelor fără acoperire. Cel de-al doilea punct vizează desființarea școlilor postliceale- o soluție logică și legală pentru evitarea acestor fenomene și creșterea calității formării asistentelor medicale. În condițiile în care am demonstrat anterior că ea este indicată în mod implicit de cadrul legal al Uniunii Europene, această soluție a fost solicitată în mod consecvent de Federația „Solidaritatea Sanitară” atât în contextul cererilor repetate pentru Echivalarea competențelor cât și în cadrul intervențiilor ce au vizat creșterea calității vieții profesionale și a calității serviciilor medicale. Reamintim că până în prezent s-au opus acestei măsuri: Ministerul Sănătății, care a afirmat continuu că nu este problema sa; organismul profesional al asistentelor medicale, care și-a ascuns interesele în domeniu după diferite tipuri de nuanțări; polul de interese al celor preocupați de „afacerea pe seama formării asistentelor medicale”, profitul cu orice preț fiind singura regulă pe care înțeleg s-o respecte. Un alt punct de interes este introducerea incompatibilității între calitatea de formator al asistentelor medicale și cea de membru în organismele profesionale, responsabile de verificarea și monitorizarea condițiilor de exercitare a profesiei. Reamintim că numărul mare de membri din conducerea organismului profesional care predau în școlile postliceale ridică problema unei forme de complicitate la acest fenomen din partea celor responsabili de soarta profesiei”, a transmis Federaţia Solidaritatea Sanitară. În acelaşi context, sindicaliştii, prin Departamentul Asistente Medicale, acuză că atitudinea de negativism manifestată în mod constant de membrii comisiei de negociere a Ministerului Sănătății față de propunerile care vizează creșterea calității resursei umane din sectorul public de sănătate contribuie la perpetuarea problemelor, antrenând răspunderea celor care refuză soluțiile propuse.

Geanina NICORESCU

1 Comentariu la acest articol. Alatura-te conversatiei.

  1. Diogene 19/11/2018 la 15:52 - Reply

    La cum se primesc la admitere candidati fara bacalaureat la aceste școli,nu mă miră deloc poziția suedezilor…

Lasa un comentariu