Sătenii de pe Valea Bistriţei vor să blocheze drumul spre Suceava

drum bombardat 2_resize

* DN 17 B n-a fost reabilitat de 24 de ani şi a  ajuns în ultimul hal  * Primarii de Poiana Teiului, Farcaşa şi Borca au făcut adrese către Prefectură, Consiliul Judeţean şi Compania de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi * „Localnicii care fac zilnic naveta la Borca sunt disperaţi”, a declarat primarul petru Bîia * „Nu sunt bani pentru reabilitare, doar pentru mici reparaţii să se poată circula cât de cât”, zice prefectul

Sătui să le bată sătenii în uşă, primarii din Poiana Teiului, Farcaşa şi Borca s-au adunat şi au redactat o adresă pe care au expediat-o la Prefectură, la Consiliul Judeţean şi la Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi. Porţiunea de după viaduct, spre judeţul Suceava, care face parte din ditamai drumul naţional şi e singura rută din zonă, arată în ultimul hal. Şoferii merg pe contrasens sau pe margine până la limita pericolului, în încercarea de a ocoli gropile adânci, care chiar le rup maşinile. Localnicii navetişti cunosc fiecare crater, iar pe cele mai mici nici nu le mai bagă în seamă.

„Prin prezenta vă aducem la cunoştinţă că drumul naţional DN 15 şi DN 17B care face legătura între municipiul Piatra Neamţ, reşedinţa de judeţ şi localităţile de pe Valea Bistriţei se află într-o stare avansată de degradare a părţii carosabile, cu foarte multe gropi şi denivelări fapt ce provoacă nemulţumiri tuturor proprietarilor de autovehicole, mai ales celor care parcurg frecvent acest traseu, dar şi celor care tranzitează aceste drumuri”, au scris primarii în sesizare. „Zona cea mai degradată este cea dintre localităţile Poiana Largului – Farcaşa, Borca -limita cu judeţul Suceava, apartinând de DN 17B şi Bicaz- Poiana Largului aparţinând de DN 15. Având în vedere starea jalnică a acestor drumuri, proprietarii de autovehicole sunt nevoiţi să suporte tot mai des din buzunarul propriu reparaţii costisitoare, fără să aibă vreo vină, poate doar aceea că şi-au achitat în mod curent rovineta pentru folosirea drumurilor şi indirect sumele incluse în preţul carburantului . Vă aducem de asemenea la cunoştinţă faptul că porţiunea din DN 17B dintre Poiana Largului până la limita cu judeţul Suceava, nu a fost reabilitată niciodată în ultimii 24 de ani, după căderea regimului comunist şi au fost făcute anual doar simple „cârpeli „, nici măcar acestea la timp şi cu respectarea normelor tehnice, deşi acest drum o perioadă de cca. 10 ani a fost suprasolicitat de autovehicolele grele folosite la amenajarea hidrotehnică a râului Bistriţa. În perioada ultimilor 20 ani, prin închiderea întreprinderilor miniere şi forestiere de pe Valea Bistriţei, prin sistarea lucrărilor de amenajare hidrotehnică a râului Bistriţa, au fost desfiinţate foarte multe locuri de muncă, ceea ce a dus Ia creşterea şomajului, printre puţinele alternative de susţinere a traiului de zi cu zi a locuitorilor zonei rămânând creşterea animalelor şi turismul rural. În situaţia actuală , cu infrastructura rutieră aflată în starea pe care am prezentat-o considerăm că este o bătaie de joc la adresa locuitorilor acestei frumoase şi pitoreşti zone, iar cetăţenii au perceput-o ca atare fiind hotărâţi ca în ultimă instanţă să blocheze DN 17B, deşi noi în calitate de conducători ai autorităţilor publice locale nu suntem de acord cu această acţiune”.

* „Am vrut să plantăm copăcei în gropi”

Cristinel Gheorghiu, primarul de Farcaşa, ne-a declarat că sătenii au vrut să organizeze altă acţiune de protest, dar el i-a sfătuit să aştepte răspunsul autorităţilor. Oamenii au intenţionat să planteze flori în gropi, deşi unele sunt atât de mari încât încap liniştit arbuşti sau copăcei. „Chiar m-am uitat pe site-ul Companiei Naţionale de Drumuri şi am văzut poze cu viaductul care e la mare cinste”, a spus primarul Gheorghiu. „Dar cum se termină viaductul, cum începe calvarul. La noi sunt vreo 4 kilometri pe care nu se poate circula, iar la intrarea în satul Frumosu este cel mai rău”.

„E jale, drumul ăsta n-a fost reparat niciodată dinainte de 89”, a completat primarul Petru Bîia de la Poiana Teiului. „Localnicii care fac zilnic naveta la Borca sunt disperaţi, îi costă reparaţiile maşinilor mai mult decât câştigă. Trebuie reabilitat urgent că nu se mai poate în felul ăsta”.

 * „Am mers şi eu pe acolo şi am văzut ce prost e drumul”

 Singura greşeală a primarilor a fost că n-au ataşat şi poze sesizărilor trimise pe la instituţii. Poate aşa ar fi avut mai multe şanse. Singura care le-a răspuns până acum a fost Prefectura Neamţ. Şi a promis că se ocupă de problemă. Numai că…nu sunt bani pentru reabilitare şi se vor face, din nou, mici cârpeli.

„Am mers şi eu pe acolo şi am văzut ce prost e drumul”, a declarat prefectul George Lazăr. „Am vorbit la Drumuri Naţionale, dar nu sunt bani pentru covor asfaltic. Dl. Spiridonescu mi-a promis, însă, că se vor face reparaţii pe porţiunile unde drumul este impracticabil, să se poată circula cât de cât. Decât deloc e bun şi atât”.

Cristina MIRCEA