Sărbătoare la Serviciul Paşapoarte

Salariaţii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Neamţ au sărbătorit ieri, prin muncă, sărbătoarea specifică activităţii lor profesionale.

19 martie a marcat în acest an 101 ani de la promulgarea  Înaltului Decret Regal (nr.1758 din 19.03.1912) de către Regele României Carol I, act normativ prin care a fost stabilit regimul oficial al paşapoartelor emise de către statul român.

De Ziua Paşaportului Românesc, subcomisarul Constantin Roman, şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Neamţ a transmis un gând bun tuturor celor cu care colaborează: „Cu această ocazie, doresc să transmit felicitări subordonaţilor, mulţumiri  cetăţenilor care de-a lungul anilor ne-au trecut pragul, precum şi domnului prefect de Neamţ, George Lazăr, pentru buna colaborare. Totodată, mai ţin să mulţumesc conducerii Direcţiei Generale de Paşapoarte Bucureşti, pentru mesajul trimis la ceas de sărbătoare”.

În timp, de la Decretul Regelui Carol care legifera în premieră paşaportul românesc, acest document a cunoscut diverse modificări.

Astfel, pentru întâia oară, în anul 1920, a fost introdus paşaportul diplomatic, iar cu 21 de ani mai târziu, paşaportul colectiv şi de serviciu.

Din anul 1948, activitatea de eliberare a paşapoartelor a trecut în exclusivitatea Ministerului Afacerilor Interne, iar regimul sever al călătoriilor s-a menţinut până în decembrie 1989.

De la 1 ianuarie 2005, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, s-a mutat în subordinea instituţiei prefectului.

Nemţenii îşi pot procura cele două tipuri de documente de călătorie (e vorba de paşaportul simplu electronic, şi paşaportul simplu temporarar), de la două instituţii. Este vorba de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Neamţ (care se găseşte în clădirea Forum Center din Piatra Neamţ) şi de Serviciului Public Local de Evidenţă a Persoanelor Roman.