Report fabulos la 6/49

loto_21 octombrie-24141

Cele aproximativ 9 milioane de euro puse la bătaie în aceste zile de Loteria Română, nu par să exercite un interes major pentru împătimiţii jocului 6/49. Ieri, puţine persoane bifau numere pe biletele Agenţiilor loto din Piatra Neamţ. Cei care îşi încercau norocul, nu scoteau prea mulţi bani din buzunare, căci se juca doar variante simple.

Totuşi, în ultima perioadă au fost destui nemţeni care s-au apropiat de cele 6 numere ieşite din urne la jocul 6/49, aşa cum ne-a declarat o angajată de la agenţia loto aflată lângă Poşta din centrul oraşului Piatra Neamţ. „Săptămânal, sunt persoane care ne treg pragul pentru a ne cere informaţii în legătură cu biletele jucate. Chiar zilele trecute, a  fost cineva, care a prins un bilet câştigător la categoria a doua. De cele mai multe ori, cei care îşi încearcă norocul, preferă variantele simple, şi mai puţin cele combinate”, spune angajata Loteriei.

La nivel naţional, la ultima extragere Loto 6/49 au fost 50 de români, care au ghicit cele 5 numere câştigătoare, fiecare din ei, au încasat câte 11.542 de lei. Şi la jocul NOROC, reportul la categoria întâi este de 131.222 de lei.

Astăzi, vom vedea din nou, dacă va exista vreun român inspirat, care să fi bifat corect toate cele 6 numere…

V. ANDRIEŞ