Raul Papalicef implicat în acreditarea serviciilor salvamont

papalicefRaul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ, a fost ales director executiv cu responsabilităţi în procesul de acreditare al serviciilor salvamont şi a sistemului de formare, precum şi cu relațiile externe, în acdrul Consiliului Director al Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România. Mandatul şefului Salvamont Neamţ este pe 4 ani, la fel ca şi a noului Consiliu Director.

Recent, staţiunea Borşa a fost gazda lucrărilor Conferinţei Naţionale Salvamont şi Adunarea Generală a Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, în cadrul cărora au avut loc alegerile Consiliului Director, în noua formulă ce va fi la conducerea asociaţiei profesionale în mandatul de aptru ani. Cei peste 700 de membri ai asociaţiei, prezenţi sau reprezentaţi prin mandatari, au ales, prin vot secret, pe noii membri ai Consiliul Director al A.N.S.M.R şi care, împreună cu aparatul de lucru al noului preşedinte, vor lucra pentru tot ce înseamnă salvamont în plan naţional şi internaţional. Noul prşedinte este Sabin Cornoiu ( SPJ Salvamont Salvaspeo Gorj), vicepreşedinţi sunt Robert Kovacs (SPJ Salvamont Salvaspeo Mureş) şi George Resiga George (Salvamont Lupeni, Hunedoara), secretar este DoruBarna Doru (SPJ Salvamont Alba), şeful Comisiei Tehnice este Sorin Gane (SPJ Salvamont Argeş), şeful Comisiei Avalanşă este Ion Sănduloiu (SPJ Salvamont Argeş), şeful Comisiei Aero este Adrian David Adrian (SPJ Salvamont Sibiu), şeeful Comisiei Juridice este avocatul Alexander Popa (SPJ Salvamont Gorj) şi şeful Comisiei Medicale este medicul Casandra Man (SPJ Salvamont Salvaspeo Mureş).

Din consiliul director mai fac parte Mihai Besesek Mihai (SPJ Salvamont Salvaspeo Arad) – responsabil pentru relaţia cu Corpul Român de Salvare Speologică – CORSA, Istvan Pinter Istvan (SPJ Salvamont Salvaspeo Bihor)- responsabil pentru relaţia cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Zsombor Tulit (Salvamont Covasna) – consilier promovare şi imagine salvamont, Daniel Banu Daniel (SPJ Salvamont Prahova) – responsabil pentru domeniul legislativ, Ors Fekete Ors (SPJ Salvamont Harghita)- responsabil pentru relaţia cu administraţia publică locală şi judeţeană, Ovidiu Bodean Ovidiu (SPJ Salvamont Salvaspeo Hunedoara)- responsabil pentru relaţia cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Autoritatea Naţională pentru Turism, Nae Cojanu Nae (SPL Salvamont Sinaia)- responsabil cu organizarea concursurilor profesionale, iar Ninel Petruşcă Ninel (SPL Salvamont Brasov) şi Dascălu Cătălin ( SPJ Salvamont Salvaspeo Gorj) – cenzori.

(C.I.)