Râul care-și schimbă matca lovește la Ion Creangă: Siretul „muşcă” din pământul oamenilor

* Risc sporit de inundaţi!

* De teamă, câţiva localnici deja şi-au părăsit casele

* Soluţia: defrişarea câtorva copaci din liziera plantată… în albia râului

* Dar nu se poate, că-i „pădurea” statului…

Dintotdeauna Siretul a fost o ameninţare pentru localităţile riverane. La ploi mai mari, Siretul iute iese din matcă inundând terenuri agricole, „măturând” prin gospodăriile populaţiei.  Ultima sa mare „ispravă” a fost  în anul 2008, când mai multe sate au fost complet acoperite de ape. Atunci, piedrerile au fost imense: case distruse, drumuri rupte, agoniseala de-o viaţă fiind repede „înghiţătă” de ape. După asta, „pompieristic” s-a mai făcut ceva pentru a pune stavilă apelor învolburate ale Siretului. Investiţii care s-au realizat doar în amonte de comuna Ion Creangă. De aici încolo…”potopul”.

Împreună cu Petrică Prichici, primarul comunei Ion Creangă, am „inspectat”  zona vulnerabilă, situată ceva mai jos de de podul de peste Siret, podul cel mai lung din judeţul Neamţ. Şi, ceva mai târziu, poate, şi inutil, fiind posibil ocolit de ape. Că, după cum evoluează acum lucrurile, se poate întâpla şi asta! „Povestea” Siretului ne-a spune primarul Petrică Prichici. Şi nu doar atât! Că multe sunt de zis şi despre zbaterile oamenilor întru „cuminţirea” Siretului. Zadarnice, deocamdată!  „Acum, suntem localitatea cea mai predispusă inundaţiilor. În anii din urmă s-a reuşit refacerea digurilor în amonte de comuna Ion Creangă, de la Gâdinţi şi până la Paşcani. Acum, toată apa se strânge „gramadă şi vine „buluc”spre noi. Vine mai multă şi cu viteză mai mare. Din păcate, n-am reuşit să facem un dig şi aici. Înainte, intrarea Siretului era perpendiculară pe pod,  acum apa face o curbă şi apoi intră sub pod. Este foarte mult erodat malul stâng, la o distanţă de vreo 300 m de pod. P celălalt mal, Direcţia Silvică Neamţ a plantat plopi şi salcâmi, chiar şi în albia râului. Asta a deviat cursul Siretului, care tot „muşcă” din  malul stâng. Peste tot am atras atenţia asupra pericolului real ce se abate asura noastră, că nu-i o glumă.  De la an la an, Siretul se mută cu 15-20 m,  vine  spre comuna Ion Creangă. Albia se tot mută, malul cu liziera se colmatează, iar celălalt mal   se  tot rupe, se prăbuşeşte apa râului.  La o viitură mai mare, cum a fost cea din 2008, apa îşi „croieşte” drumul pe lângă pod, el rămâne pe uscat. Atunci cheltuielile vor fi cu mult, mult mai mari faţă de ce ar trebui făcut acum. Am atras atenţia factorilor de decizie de la județ. Au venit proiectanţi, au făcut diverse măsurători, au pozat şi au filmat. Să vedem ce se va face de data asta. Singura soluţie e să se îndiguiască malul stâng şi să se taie cele 16 ha din liziera de pe malul drept. Aşa s-ar muta Siretul pe vechea sa albie. Dacă s-ar face 400-500 m de canal, s-ar rezolva problema inundaţiilor, de la Cotu Vameş  şi din comuna Ion Creangă.  Dar asta  nu depinde de noi. Nu trebuie acţionat promperistic, ca până acum. Unde arde, acolo stingi! Pericolul de inundaţii este permanent. Mai ales după ce Siretul a făcut acea curbă, înainte de ajunge la pod. Mai are oleacă şi ocoleşte complet podul, devine inutil podul. Când s-a făcut podul, în 1974, Siretul intra pe primii 3 piloni, spre Cotu Vameş. Acum acea zonă este colmatată, s-a format un start de pământ înalt de 10-12  m. Podul trebuia să fie dublu de lung, faţă de cât s-a construit. Cu „planul cincial” de atunci s-a scurtat podul, ca să fie investiţia gata la termen…”

Cum de a apărut „pădurea” în calea apei? Primarul Petrică Prichici spune că de vină au fost planurile anuale de plantări de arbori, de împăduriri. Unde să pună cei de la  Silvic puieții? Acolo unde era teren liber. Fie şi în albia râului Siret.

Anul trecut a fost o propunere legislativă, aprobată de Senat şi Camera Deputaţilor, dar legea n-a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu. Motivul? E pământul, „pădurea” statului, musai trebuie dat teren la schimb.

Acum se fac demersuri ca acea lizieră să fie preluată de Consiliul Judeţean Neamţ, ca apoi să se poată face defrişări. Abia după preluare. Acum nu se poate, că-i „pădurea” … statului. Suntem stat… în stat!

Până una alta, Siretul tot „muşcă” din pământul oamenilor, îşi tot mută alba, ocoleşte podul, putând să-l facă inutilizabil. În plus, preicolul inundaţiilor planează serios asupra gospodăriilor din acea zonă. Câteva case deja au fost părăsite, de teama inundaţiilor.