Proiecte frumoase pentru rugbiul nemțean

lot rugbiProfesorul Eusebiu Popa, cel care se ocupă de activitatea rugbistică în județul Neamț, are ambiții și proiecte interesante pentru acest sfârșit de an, dar și pentru anul 2016. După ce a format o echipă de junioare mici la Roznov, cu care a participat la un prim turneu amical, Cupa Francofoniei de la Iași, antrenorul pietrean își dorește înființarea unui campionat județean de minirugbi, competiție în care până la 14 ani se joacă mixt, băieți și fete, iar în luna decembrie vrea să organizeze Cupa Moș Crăciun la minirugbi. „Această ultimă competiție vrem să o facem în sală, se poate juca, 5 în teren, vom vedea, va fi ori tag, ori noncontact, ori pe atins, dar îmi doresc mult să facem Cupa Moș Crăciun, unde vreau să înscriu cât mai multe echipe. În viitor îmi doresc, deja am început un antrenament, să fac o echipă de under 8 ani, adică clasa întâi, 7-8 ani, pentru că în alte orașe, cum ar fi București, sunt vreo 4,5 echipe de 7-8 ani“, a declarat profesorul Eusebiu Popa.

La Cupa Francofoniei de la Iași, RC Venus Temad Piatra Neamț a fost prezent cu 3 echipe, două de junioare mici de la Târgu Neamț – Răucești și Roznov și o echipă de minirugbi de băieți, de la Târgu Neamț și Piatra Neamț. Județul Neamț a avut 29 de sportivi la competiția care a avut loc pe data de 17 octombrie și care a fost organizată de institutul cultural francez și Asociația Județeană de Rugbi Iași. Fiecare echipă a jucat câte 3 sau 4 meciuri, două reprize a câte 5 minute, iar surpriza plăcută a fost echipa de la Roznov, care a început activitatea de doar o lună de zile, și care a reușit să învingă mult mai experimentata formație de la Târgu Neamț și Răucești. La Cupa Francofoniei au fost peste 150 de copii, de la Neamț, Bârlad, Pașcani, Suceava și mai multe școli din municipiul Iași, toată lumea a câștigat, iar scopul a promovarea rugbiului în rândul copiilor.

„Felicit toate cele 3 echipe ale noastre, dar în special pe fetele de la Roznov, care au jucat curajos deși au puțin timp de când fac rugbi, sunt ambițioase și sufletiste. Vreau pe această cale să mulțumesc conducerii Liceului Tehnologic din Roznov, domnilor directori Oana Ilarie, Oana Teacu și Ioan Stroe, profesorilor de sport de acolo, dar și Liceului din Târgu Neamț. La Iași a fost o sărbătoare a rugbiului pe zona Moldovei, iar această cupă se vrea un campionat regional pe Moldova. S-a jucat și rugbi tag, minirugbi, meciuri demonstrative de rugbi feminin și important este că am reușit să scoatem din fața calculatoarelor sau a tabletelor peste 150 de copii și să-i atragem către acest minunat sport“, a mai spus Eusebiu Popa.

Echipele prezente la Iași au fost formate din următorii sportivi: Târgu Neamț – Răucești, Dumitrița Mosor, Colina Frunză – instructoare, Loredana Juncanariu, Georgiana Gabor, Cosmins Cojocariu, Lavinia Bârsan, Andreea Iacoboaia, Elena Grigore, Elena Monu, Patricia Diaconu, Elena Obreja și Costina Apostol. Târgu Neamț – Piatra Neamț, Alexandru Petcu, Bogdan Iacoboaia, Andrei Ilinca, Nicolae Covasan, Iustin Dumitriu, Șerban Surugiu, Mihai Irimia, Sebi Prisecariu, Leonard Pirău, Gabriel Stănică și Ștefan Cucu. Roznov, Rebeca Loghin, Bianca Papuc, Sidonia Dorcu, Diana Aparaschivei, Costinela Pădurariu și Ana Maria Pădurariu.

Pentru activitatea desfășurată, meritele profesorilor și promovarea rugbiului în zona orașului Târgu Neamț, FRR a decis ca faza regională a ONSS la rugbi tag să aibă loc anul viitor în luna aprilie în orașul de la poalele Cetății Neamțului.

În altă ordine de idei, două dintre cele mai valoroase sportive nemțene, Loredana Juncanariu și Georgiana Gabor, au fost convocate zilele acestea la lotul de senioare al României care se pregătește la Predeal. Activitatea rugbistică în județul Neamț nu se poate desfășura fără sprijinul colaboratorilor clubului RC Venus Temad Piatra Neamț și anume Temad, Dinamic 92, Rifil, TCE 3 Brazi, Cibibon, S¤B Comp, MaxxComputers și ProdAlcar.