Proiect UNICEF în patru comune: „Copiii invizibili”

Victoria Mazniuc, reprezentantul UNICEF în această regiune, s-a aflat, ieri, la Piatra Neamţ pentru parafarea protocoalelor de colaborare pentru acest an cu patru comunităţi locale. Colaborarea se face pe proiectul de sprijinire a categoriilor de copii şi familiile lor vulnerabile în faţa condiţiilor socio-economice, prin care să fie suplinite politicile locale de asistenţă socială. Anul acesta au fost alese pentru implementarea programului de sprijinire comunele Bahna, Boghicea, Săbăoani şi Români, jumătate faţă de anul trecut şi la un sfert din situaţia de început, din 2011, când 11 primării au beneficiat de asistenţă tehnică şi financiară. „Semnarea, astăzi, a convenţiilor de colaborare cu cele patru primării dă undă verde finanţării pe care UNICEF o acordă pentru angajarea unei persoane în fiecare comunitate, care să implementeze acest proiect”, a spus reprezentanta UNICEF. „În acest scop, la fiecare primărie se va înfiinţa un centru de consiliere şi sprijin pentru copiii şi părinţii din grupurile ţintă, asigurarea spaţiului pentru acest centru fiind partea de contribuţie a primăriei. Persoana angajată va colabora, însă, cu toţi cei din comunitate care se pot implica în proiect, cum este preotul, profesorii, medicii, mediatorii, aşa încât prin efortul comun copiii din familii monoparentale, cei care au un părinte plecat la muncă în străinătate, cei care provin din familii sărace, şi aşa mai departe, să poată merge la şcoală, să aibă acces la sănătate, la un trai normal”.

Proiectul UNICEF „Sprijinirea copiiilor invizibili” vine în completarea serviciilor sociale de asistenţă existente la nivel local. Cristina Păvăluţă, şefa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ, a afirmat că toate celelalte primării care au beneficiat de program anul trecut vor fi monitorizate şi anul acesta şi sprijinite pe partea tehnică: „Monitorizarea are ca scop definirea politicilor sociale naţionale şi consolidarea strategiei naţionale în domeniul serviciilor sociale care trebuie să răspundă nevoilor de bază ale celor cărora le sunt adresate, iar în cele din urmă se doreşte şi stabilirea standardelor de cost şi de calitate”.