Proces pe baza sportivă din Ţibucani

primar tibucan pozai

* Primăria a dat în judecată Curtea de conturi

* Miza litigiului sunt plăţile, peste limita legală, făcute pentru terenul de sport

* Lucrările au fost sistate din august 2012

Lucrările la terenul de sport din comuna Ţibucani sunt sistate de mai bine de un an şi jumătate şi nu par a fi perspective de reluare a lor prea curând. Finanţate din fonduri ale Ministerului Dezvoltării şi Turismului, lucrările de realizare a unei baze sportive au fost câştigate în 2010 de o firmă din Galaţi, care a semnat contract cu primăria pentru lucrări în valoare de 362.103 lei. Ulterior, în luna septembrie a aceluiaşi an, constructorul a preluat amplasamentul şi atunci a apărut surpriza când a constatat că terenul pe care urma să realizeze terenul de sport avea o diferenţă de nivel de aproape trei metri. Şi cum nu se putea juca fotbal în pantă, s-au impus lucrări suplimentare de decopertare şi nivelare a zonei şi implicit costuri suplimentare, ce, împreună cu realizarea unei fose septice (comuna nu avea reţea de canalizare), au dus la cheltuieli suplimentare care aproape au egalat valoarea iniţială a contractului, respectiv 334.187 lei.

Constructorul şi proiectantul au înaintat primăriei un memoriu tehnic comun şi un centralizator de lucrări şi costuri estimative, pe care primăria şi l-a însuşit. Pe măsură ce lucrările au evoluat, primăria a achitat sumele aferente. Concomitent, autoritatea locală a demarat solicitările de suplimentare a fondurilor, înaintând mai multe adrese la minister. Cum adresele au rămas fără răspuns şi bugetul local nu suporta, s-a luat decizia “conservării şantierului”.

În luna august 2012, când a fost făcută ultima plată către constructor şi a fost înregistrat ultimul act adiţional la contract, s-a luat decizia sistării executării lucrărilor până la reluarea finanţării.

 

* Curtea de Conturi constată că plăţile au fost nelegale

 

În septembrie 2013, Curtea de Conturi Neamţ face un control la Primăria Ţibucani şi constată o serie de nereguli în derularea acestui contract. Principala neregulă este plata cheltuielilor suplimentare  peste limita legală. În raportul de control întocmit de Curtea de Conturi se arată că legislaţia de la acea vreme permitea primăriei să accepte cheltuieli suplimentare de până la 20% din valoarea contractată, adică în acest caz aproximativ 72.400 de lei. Însă primăria a acceptat la plată mai mult, achitând din buget suma de 27.600 lei peste limita legală pentru lucrările efectuate în 2011. Verificările inspectorilor nemţeni s-au soldat cu emiterea unei decizii prin care s-a impus conducerii primăriei intrarea în legalitate până la data de 31 decembrie 2013.

 

* Războiul hârtiilor

 

Între timp, Primăria Ţibucani a dat în judecată Curtea de Conturi Neamţ, cauza fiind înregistrată recent pe rolul tribunalului. Acţiunea vine după ce primăria, prin primarul Ioan Sârbu, a trimis Curţii de Conturi documente prin care a justificat plata sumei în plus. Însă contradicţia între instituţii se menţine în ce priveşte cadrul legislativ în baza căruia primăria a acceptat plăţile şi care s-a modificat în decembrie 2011. Până atunci se puteau face plăţi suplimentare şi în procent de 50% din valoarea contractată, dacă existau argumente de ordin tehnic suficient de temeinice pentru aceasta.

Primăria a mai argumentat Curţii de Conturi că plăţile suplimentare au fost făcute iniţial fără act adiţional, doar pe baza memoriului tehnic justificativ depus de proiectant şi constructor la început, care ulterior, pe măsura plăţilor, s-a materializat în trei acte adiţionale înregistrate în octombrie şi decembrie 2011 şi respectiv în august 2012.

Litigiul cu Curtea de Conturi este abia la început, însă lucrările stagnează de atâta timp şi în aceste condiţii vor mai stagna. Până când instanţa va ajunge la o concluzie definitivă în acest dosar şi soarta a ceea ce se anunţa a fi o investiţie în folosul oamenilor din comună nu va mai fi un măr al discordiei, cei care vor să facă mişcare au la dispoziţie tot terenul de la şcoală.

Cristina IORDACHE