Tribunalul Neamţ a dispus, la finele săptămânii trecute, arestarea preventivă pentru 30 de zile faţă de doi bărbaţi din Mureş care, în urmă cu mai bine de o lună, au comis un furt la pont, din casa unor oameni de afaceri din Zăneşti. Proprietara, de 29 de ani, a fost astfel păgubită de 23.000 de Euro, 8000 de lei şi aproximativ 100 grame aur.
Pentru prinderea celor doi bărbați, de 35, respectiv 34 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat, a fost organizată, în Mureş, o acţiune comună a polițiștilor de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, polițiștii de investigații criminale din cadrul I.P.J. Mureș, cu suportul de specialitate al Biroului de Operațiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț și al Serviciului de Operaţiuni Speciale, din cadrul I.P.J Mureș. Cei doi acţionaseră după indicaţiile altui bărbat, de 45 de ani, din Bistrița-Năsăud, care locuiește fără forme legale în localitatea Zănești, şi care urmărise rutina familiei care urma să fie jefuită. Individul de 45 de ani a fost reținut de polițiști cu o zi mai înainte, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
Cât despre cei doi indivizi din Mureş, aceştia iniţial au plecat din sala de judecată înainte să se dea verdictul, însă au fost prinşi, în scut timp,într-un supermarket. În cele din urmă au ajuns după gratii.
Geanina NICORESCU