În primele șapte luni din 2017, mii de participanţi la cursurile Agenției Naționale de Șomaj

*În septembrie, Centrul de Formare Profesională Piatra Neamț, nu va organiza nicio școlarizare

Până în luna iulie 2017, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 11.866 de persoane. Din numărul total, 10.828 au fost șomeri și 829 care nu au primit gratuitate.

Din păcate, în acest an, nemțenii au beneficiat de puține cursuri de reconversie profesională, fiindcă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț a organizat cursuri timp de doar câteva luni, iar în lunile august și septembrie, la Centrul de Formare Profesională Piatra Neamț, nu s-a dat startul începerii niciunui program de reconversie.

Revenim la statisica oferită de ANOFM, din care rezultă că din cele 627 cursuri gratuite începute în perioada de referinţă, 626 au ca sursă de finanțare bugetul asigurărilor pentru şomaj. Cel mai ridicat interes pentru astfel de programe de formare s-a înregistrat în rândul șomerilor cu vârsta de peste 45 de ani (35,25%), de cei din grupa de vârstă 35 – 45 de ani (28,62%), de cei cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 de ani (20,37%), și de tinerii sub 25 de ani (15,76%). În funcţie de nivelul de studii, cei mai mulţi cursanţi, 45,95%, au studii medii, 40,20% studii primare şi 13,85% studii superioare. Ocupaţiile în care au fost formaţi cei mai mulţi şomeri au fost: lucrător în comerț – 1.063 de șomeri; inspector (referent) resurse umane – 915; agent de securitate – 887; operator introducere, validare şi prelucrare date – 841; bucătar – 620; frizer – coafor – manichiurist – pedichiurist – 516; contabil – 396; instalator instalații tehnico sanitare și de gaze – 367; competenţe comune – comunicare în limba engleză – 281; îngrijitor bătrâni la domiciliu – 256; coafor – 250; lucrător în creşterea animalelor – 238; manichiură – pedichiură – 228; lucrător în cultura plantelor – 216 și frizer – 206. Rezultatele monitorizării persoanelor care s-au angajat într-o perioadă de cel mult 12 luni de la absolvirea cursului arată că 6.920 de participanţi îşi găsiseră un loc de muncă până la 31 iulie 2017.

V. ANDRIEȘ