Celebra autostradă care ar trebui să treacă și prin Neamț, cuprinsă în master-planul de transporturi al României, Târgu Mureș – Iași – Ungheni a fost unul dintre subiectele de discuții dinte premierii și miniștri de resort ai României și Republicii Moldova, de joi, de la Piatra Neamț.
Prevăzută pentru primele studii abia în 2020, investiția ar putea fi devansată, dacă se va schimba anumite acorduri convenite cu Uniunea Europeană. Cum autostrada privește și județul Neamț, prim-ministrul a precizat: „Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, este un om care știe foarte bine să se bată – și spun asta în mod pozitiv – pentru Neamț. Cei patru ani de mandat vor marca dezvoltarea județului. Strict pentru această autostradă, avem un master plan asupra căruia ne pregătim să venim cu modificări pe investiți strategice. Nu vom schimba anumite legi convenite cu Comisia Europeană, ci ne vom pune de acord pe un cadru oferit de Comisie. Ce dorim? Acele termene care premerg execuția unei lucrări, să fie reduse la maximum. Ne referim la exproprieri, studii de fezabilitate etc., care, de multe ori, sunt mai lungi decât execuția în sine“.
În ce privește autostrada Târgu – Mureș – Iași – Ungheni există un studiu de fezabilitate din 2011, care va fi actualizat, astfel încât să fie organizată licitația pentru proiectare și execuție.
Licitația pentru studiul de fezabilitate durează câteva luni, la care se adaugă alte nouă luni pentru realizarea studiului, deci, cam un an pentru aceste tronsoane care nu sunt foarte grele. Pentru tronsoanele mai complicate, cum este Ditrău – Târgu Neamț, care trec peste munte, studiile de fezabilitate sunt mai complicate și pot dura până la doi ani, precizează specialiștii de la Ministerul Transporturilor.
Sunt 11 ani de când se vorbește despre această autostradă: În 2007 a fost publicat anunțul de participare pentru licitația „Elaborare Studiu de Prefezabilitate pentru autostrada Târgu Mureș – Iași – Sculeni“ și a fost încheiat contractul „Elaborare Studiu de Prefezabilitate pentru autostrada Târgu Mureș – Iași – Sculeni“, cu firma Iptana. În 2009, Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi scoate la licitație realizarea Studiului de fezabilitate pentru întreaga autostrada Târgu – Mureș – Iași, împărțită pe trei loturi. În 2010, pentru segmentul Târgu Neamț – Ungheni, studiul de fezabilitate a fost contractat, în urma licitației, firmei spaniole Inocsa Ingenieria. Suma plătită: 3,1 milioane lei. În același an, apare anunțul de atribuire prin care firma SC Search Corporation SRL va întocmi studiul de fezabilitate pentru autostrada Târgu Mureș – Ditrău. Alți 3,2 milioane lei sunt angajați. Totodată, este atribuit și contractul pentru revizuire SF Ditrău – Târgu Neamț către Iptana. Valoarea este de 3,8 milioane lei. Un an mai târziu, Studiul de Fezabilitate pentru tronsonul Ungheni – Iași – Târgu Mureș este finalizat și depus la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) pentru avizarea coridorului pentru exproprierea terenurilor și clădirilor. În 2012, Ministerul Transporturilor elaborează indicatorii tehnico-economici pentru proiectul autostrăzii Târgu Mureș – Iași. Costul proiectului este estimat la circa 8,9 miliarde de euro, față de cei 6,14 miliarde ce apăreau în primul SF. În 2013, prim-ministrul Victor Ponta îl mandatează pe ministrul transporturilor, liberalul Relu Fenechiu, să se ocupe de autostrada Iași – Târgu Mureș. Peste un an se scoate la licitație realizarea SF-ului pe cele trei sectoare ale autostrăzii: Târgu Mureș – Ditrău, Ditrău – Târgu Neamț și Târgu Neamț – Iași – Ungheni. Costul estimat: între 22,92 și 27,11 milioane de euro. În 2015 sunt deschise ofertele depuse în cadrul licitațiilor de reactualizare a unor SF. Ofertele pentru două din cele trei loturi sunt anulate integral, considerându-se că nu erau conforme. Rămâne în picioare oferta firmelor Consitrans-Search Corporation pentru Târgu Mureș – Ditrău, însă contractul se suspendă în 2015, considerându-se că trebuie făcut mai aproape de momentul începerii lucrărilor.
„Mă feresc să dau termene, pentru că unele modificări vor trebui să treacă prin Parlament. Guvernul trecut a spus 2020. Dar, în nici într-un caz nu discutăm pe acest tip de termene. Îmi doresc să trecem dincolo de vorbe, acest tronson va lega România de Republica Moldova până la Chișinău“, a precizat premierul Sorin Grindeanu la Piatra Neamț.
Mariana OLTEAN TUDOSE