PREFECTURA NEAMŢ: BAZĂ DE DATE DIGITALĂ PENTRU APLICAREA LEGILOR FUNCIARE

14/11/2019

Veste bună pentru cetățenii județului Neamț, care nu trebuie să se mai deplaseze la sediul Instituției Prefectului – Județul Neamț și nu trebuie să mai aștepte foarte mult pentru rezolvarea unor probleme ce țin de fond funciar. Pentru a veni în sprijinul acestora, Compartimentul Reprezentare în instanțe și fond funciar din cadrul Serviciului verificarea legalităților actelor, contencios administrativ și procese electorale, a implementat o aplicație care reflectă atât activitatea Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cât și a colectivului de lucru care sprijină activitatea comisiei. “Timp de 30 de ani, nimeni nu a reușit să implementeze un program care să vină în sprijinul cetățeanului în materia legilor proprietăților. Respectul nostru și puterea de a fi alături de fiecare nemțean, ne-au făcut ca astăzi să putem lansa aplicația care aduce informații importante pentru fiecare dintre noi. Prin această aplicație, Instituția Prefectului – Județul Neamț dorește o eficientizare și o transparență a activității specifice, iar noul program înlesnește accesul rapid al persoanelor interesate (inclusiv al primăriilor) la datele de natură a da informații corecte cu privire la stadiul de soluționare a unor cereri/dosare ce privesc proprietatea funciară.” a declarat Daniela SOROCEANU, prefectul județului.

Lasa un comentariu