Prefectura Neamț a dispus ca lunar, să fie o sâmbătă când polițiștii examinatori vor testa candidații la șoferie

Deși data de 30 aprilie este zi nelucrătoare, nemțenii se pot prezenta la testarea auto

Pentru a face față numărului mare de programări pentru obținerea permisului de conducere, resectiv proba de traseu, autoritățile, respectiv Prefectura Neamț a aprobat încadrarea din sursă externă a 2 subofițeri, care luna viitoare urmează a fi testați pentru a primi statutul de polițist examinator. “În momentul actual, termenul pentru programarea candidaților pentru proba practică în vederea obținerii permisului de conducere este de 74 de zile. Prin amabilitatea conducerii Prefecturii Neamț s-a reușit încadrarea a 2 polițiști din sursă externă, motiv pentru care sperăm să reducem perioada de așteptare pentru examinare, undeva la 45 de zile. Pe lângă acest aspect, doresc să informez cetățenii că lunar, va fi o sâmbătă când se vor desfășura activități de testare la traseu, tot pentru descongestionarea situației. Deși data de 30 aprilie a fost declarată liberă, examinatorii pietreni vor lucra”, ne-a declarat comisarul șef de poliție Lucian Rusu, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Neamț.

V. ANDRIEȘ