„Poveste de dragoste“ la Cinematograful Dacia

dacia poveste de dragosteVineri, 18 decembrie Asociația Sens Civic organizează a treia Seară de film, la care sunt așteptați toți pietrenii mai mult sau mai puțin cinefili începând cu ora 18:00.

Pentru că sărbătorile de iarnă se apropie cu pași grăbiți, Asociația propune filmul „Poveste de dragoste“, un lovestory intrigant și spumos.

„Poveste de dragoste“ vorbește despre iubirea dintre doi tineri artiști din zilele noastre. În preajma Sărbătorilor de iarnă, într-un oraș vechi și fermecător din Transilvania, Sebastian și Aprilia încep o frumoasă poveste de dragoste. Doar că nu este atât de simplu cum pare. Aflată în aria de influență a trei bărbați cu personalități puternice, Aprilia este nevoită să găsească echilibrul între viața de adult și alegerile unei inimi de copilă.

De data aceasta este vorba de cel mai nou lungmetraj semnat de regizoarea Cristina Iacob. Filmul, cu Dragoș Bucur și Raluca Aprodu în rolurile principale, a avut premiera internațională la Festivalul Filmului de Dragoste de la Mons, unde a fost selectat în competiție. De asemenea, lungmetrajul a fost selectat la Festivalul Internațional de Film de la Montreal și la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Portobello. Filmul iese din tiparele noir ale cinematografiei românești din ultimii ani, povestea este una optimistă, frumoasă și cu final fericit. Regizorii români s-au axat foarte mult pe filme de artă, de festival; ei bine, „Poveste de dragoste“ e un film de cinematograf, la care publicul va merge cu plăcere. Din distribuție mai fac parte actorii Vlad Zamfirescu, Mimi Brănescu, Mirela Oprișor, Gabriela Popescu. Scenariul este semnat de Cristina Iacob, regizoarea lungmetrajului „#Selfie“, cel mai de succes film românesc al anului 2014, și Dan Chiriac. Imaginea îi aparține lui Viorel Sergovici, scenografia este semnată de Călin Papură, iar costumele, de Doina Levintza.

Cristina Iacob a regizat și „#Selfie“, lansat în cinematografe în 2014 și care s-a bucurat de un real succes, fiind vizionat de peste 100.000 de spectatori.

Prețul unui bilet este de 6 lei și la fel ca de fiecare dată, banii vor fi donați Cinematografului Dacia.