Plajele bulgăreşti şi mesele copioase, pe palcul nemţenilor

Litoralul_pentru_toti_all_inclusive,_o_noua_optiune_a_programului_turistic*Administratoriii români îşi trimit subalternii la „omologii” din Turcia, pentru a se perfecţiona

*Turiştii din judeţ care şi-au cumpărat bilete cu destinaţii în afara graniţei, preferă să călătorească cu maşina proprie, în detrimentul avionului

Nemţenii amatori de chilipiruri de sezon fac cozi la agenţiile de turism din judeţ. Aceştia nu se uită la bani când vine vorba de mici „escapade” de relaxare, pe nisipul fin de pe litoralul bulgaresc sau turcesc. Turiştii care vor să tragă lozul câştigător îşi cumpără din timp bilete şi la preţuri rezonabile, care în final vor mulţumi toate „taberele”. Sunt multe cazuri când nemţeni „ocolesc” cu graţie sistemul oferit, cu scopul pentru a le rămâne în buzunare câteva sute de euro. În acest scop îşi aleg ca mijloc de transport spre destinaţia externă autoturismul propriu, în detrimentul călătoriei cu avionul.

„Multe persoane preferă să călătorească cu maşina spre Turcia. În acest fel, economisesc aproximativ 500 de euro, bani care ulterior îi vor folosi pentru alte lucruri. Până la începutul lunii iulie, un sejur pentru doi adulţi şi tot atâţia copii, la un hotel de 4 sau 5 stele, costă 2000 de euro. Acest preţ dacă vor alege transportul cu avionul.”, ne-a spus unul dintre cei mai importanţi operatori de turism din Piatra Neamţ.

Trecând de la acest aspect, conform aceluiaşi administrator, litoralul bulgăresc rămâne în topul preferinţelor nemţenilor. După Bulgaria, staţiunile turceşti sunt cele mai apeciate, fiindcă oferă linişte, curăţenie şi confort. Dar şi Grecia este curtată de turiştii din Neamţ. Cei care se cazează în zonă, trebuie să achite în jur de 170 de euro de persoană. Din păcate, hotelurile de pe malul Mării Negre din România, n-au trecere aşa de mare printre turiştii nemţeni, fiindcă preţurile de cazare sunt mari, iar condiţiile nu aşa de bune. În afară de acest lucru, clienţii sunt deranjaţi de „veselia” nocturnă, degajată de discotecile din apropierea plajelor.

„Mai nou, pentru a face faţă concurenţei externe, unii administratori români îşi trimit subalternii la „omologii” din Turcia, pentru a se perfecţiona. Este un lucru bun, care în viitor va aduce un suflu nou în modul cum trebuie să fie tratat clientul care trece pragul unui hotel. Tot în această perioadă, sunt multe cereri pentru circuite individuale şi în grup, organizate de firmele care participă la unele târguri internaţionale”, a mai spus administratorul unei prestigioase agenţii de turism, din oraşul de sub poalele Pietricicăi.

V. ANDRIEŞ