PIPIRIG: Investiții în școli, drumuri, alimentări cu apă și canalizări

Tina-Pipirig, foto primarȘcoala Stânca, școală europeană

Pe primarul Marcel Prună l-am întâlnit la Școala Stânca, ”patru-lând” între cele două corpuri de clădire ale acestei unități de învățământ aflată în plin program de modernizare. Cum va arăta școala în final, ne spune edilul de Pipirig: ”Aici este în derulare proiectul care a fost depus la ADR Neamț în anul 2009, iar cererea de finanțare am semnat-o în 2015. S-a făcut licitația pe SEAP, termenul de implementare fiind de-cembrie 2015. Am dat ordin de începere a lucărilor, care sunt de mare anvergură, valoarea proiectului, cu tot cu partea noastră de co-finanțare, se ridică la peste 800.000 lei . Este o lucrare foarte amplă. Se înlocuiște parchetul în toate sălile de clasă, se toarnă șapă cu polistiren expandat. Mozaicul a fost scos de pe holuri, în loc se pune gresie. Se vor face zugrăveli interioare și exterioare, în ambele corpuri de clădire. Se motează o cetrală termică pentru corpul A și alta pentru corpul B, se va face și clădire pentru centrale, plus instalațiile de încălzire. Este vorba de reabilitarea și moder-nizarea completă a celor două corpuri de clădire de la Școala Stânca. Am rugat constructorul să ne ajute, să finalizeze mai repede măcar interiorul la corpul A, ca pe 15 septembrie să primim elevii în condiții bune. Timpul ne presează, sunt lucrări după care trebuie să aștepți, cum sunt cele de la turnarea șapelor. Nu este timpul fizic necesar ca ele să se usuce pentru a putea monta parchetul. Deschiderea noului an școlar ne presează. O să găsim soluții, avem două microbuze școlare pentru transportul elevilor. Toate celelalte școli au fost igie-nizate, au grupuri sanitare și apă curentă. Excepție face Școala Pluton unde nu este trasă apa, motiv pentru care nu ni s-a dat autorzația sanitară. Toate celelalte școli au astfel de au-torizații.
Investiții mari am avut și la Liceul Tehnologic Pipirig, s-a schimbat acoperișul, s-a făcut termoizolația clădirii, care este destul de mare. Anul acesta am făcut câteva săli de clasă la etaj, cu fonduri de la bugetul local.”

Blocul ANL, spre finalizare

O altă investiție aflată în derulare este cea de la construcția blocului ANL, amplasat în centrul comunei. După cum de-curg acum lucrurile, nu peste mult timp locatarii se vor muta în casă nouă, fapt confirmat și de primarul Marcel Prună: ”Blocul are 32 spații locative, lucrările sunt spre finalizare. Se fac finisaje interioare, se pune faianța și gresia. Sunt montate instalațiile sanitare, s-a pus tâmplăria la etajul I, de săptămâna viitoare se va aduce și restul tâmplăriei. Se lucrează și la acoperiș, se pune tabla. Speram ca până la sfârșitul anului blocul să fie gata. Sarcinile care revin primăriei sunt rezolvate. Mă refer la racordarea blocului la sistemul de utilități, alimentare cu apă, canalizarea, branșarea la curentul electric. A fost și asta o investiție grea și stufoasă, este în derulare procedura de achiziții pentru a face și racordarea blocului la gaz metan. Până la sfârșitul lunii va fi treminată treaba cu toate utilitățile, inclusiv sistematizarea zonei, cu alei și amenajarea parcărilor.
Aici a mai fost nevoie de o investiție mare, pentru preluarea apei pluviale care a fost dusă până în malul Ozanei. Era acolo un izvor, terenul trebuia pregătit pentru construcția blocului de locuințe”.

Extinderea rețelei de apă

O altă investiție, realizată doar cu fonduri de la bugetul lor, este cea de la extinderea rețelei de alimentare cu apă, pe lungime de 2 km, pe lângă drumul comunal Pipirig-Boboiești. Valoarea lucrărilor a fost de 200.000 lei. Este vorba de capătul de rețea, de la stația de tratare-clorinare. S-a făcut recepția acestei lucrări. Acolo mai sunt niște lucrări de pregătire pentru iarnă, care stau acum în atenția edilului de Pipirig.

Modernizarea
drumurilor,
prioritatea edililor

Pentru modernzarea infrastructurii rutiere, la Pipirig, s-au derulat și se derulează mai multe investiții realizate cu bani europeni și românești. La ce se lucrează acum, ne spune primarul Marcel Prună: ”Avem două lucrări în derulare, pe proiecte cu finanțare guvernamentală. Este vorba despre drumul comunal Pipirig-Bo-boiești-Dolea, unde urmează să se pună asflat pe o lungime 9,4 km. A rămas capătul de 1,5 km, unde am implementat proiectul cu apa, încă 500 m este o stardă laterală. Anul acesta, de la Ministerul Dezvoltării ni s-au alocat 400.000 lei, s-au făcut lucrări, s-a turnat stratul de uzură pe 7 km.
În derulare mai avem încă un proiect pentru modernizarea drumului comunal Pluton. Acolo, anul trecut, am finalizat o investiție de 1,5 milioane euro, cu fonduri europene. Au mai rămas 3,4 km, drum pentru care facem proiectul prin Ministerul Dezvoltării. Pe primii 2 km care leagă proiectul european cu drumul național, s-a turnat primul strat de asfalt, s-au făcut lucrări de protecție a drumului. De anul trecut, am avut alocate 650.000 lei, bani facturați și achitați. Anul acest nu am dat ordin de începe a lucrărilor, pentru că nu ni s-a alocat nici un leu la acest proiect. Am înțeles că se vor mai da niște bani, în perioada următoare. Când voi finaliza toate aceste proicte, voi încheia modernizarea drumurilor comunale principale din comuna Pipirig”.

Fonduri europene, doar pentru proiecte mari!

În privința accesării viitoarelor fonduri euro-pene destinate dezvoltării rurale, primarul Marcel Prună se gândește doar la proiecte mari de investiții. Documentațiile și aler-gătura este aceeași pentru un proiect de două milioane de euro sau unul de doar 40.000 euro…
Nevoi investiționale sunt multe, bani se dau, dar sunt și probleme. Mai cu seamă cele legate de prioritizarea obiectivelor investiționale. Fiind vorba de asfaltări de drumuri, alimentări cu apă și canalizări, contează foarte mult ordinea în care sunt executate lucrările!
”Cu apa este o problemă la noi. Cea mai urgentă, din punct de vedere al necesităților, ar fi rețeaua de alimentare cu apă. Acum avem rețea de apă în satele Pipirig -Boboiești și o parte din satul Dolhești. Am un studiu de fezabilitate pentru apă și canal în satele Pluton-Dolhești-Pâțâligeni-Stânca-Leghin, cu stații de captare, tratare și de epurare. Investiția este prinsă în planul Consiliului Județean Neamț, suntem în parteneriat. Dar trebuie să mai așteptăm, acum se lucrează la canalizarea de la Vânători, se face tot prin ApaServ ca și la noi. Este o investiție foarte mare, numai canalizarea din comuna noastră costă peste 9,3 milioane euro, iar apa pentru satele în care nu avem trasă costă peste 3,4 milioane euro. De la bugetul local nu am fi reușit niciodată să realizăm aceste investiții. Dacă se vor realiza mai repede aceste investiții, pot să întocmesc și proiecte europene pentru asfaltarea de drumuri”, a declarat primarul Marcel Prună.
Oricum, edilul de Pipirig nu renunță la proiectul european pentru asfaltări de drumuri! Ar fi o mare pierdere…

Tina CONDREA
Foto: Sorin PRUTEANU