Peste 400 de maşini Jeep, rechemate în service

jeep_2014_headerAnumite modele Jeep Grand Cherokee, fabricate în anii 2014 şi 2015, sunt rechemate în service pentru instalarea unui software nou, cu o funcţie suplimentară de siguranţă. Operaţiunea vizează 410 maşini.

„Autovehiculul dumneavoastră se poate deplasa, lovindu-vă şi rănindu-vă pe dumneavoastră, pagagerii dumneavoastră sau persoanele din jurul autovehiculului, dacă motorul este pornit, frâna de staţionare  nu este cuplată şi transmisia nu este în poziţia „PARK” înainte de a părăsi autovehiculul. Este posibil ca, din neatenţie, şoferul să nu cupleze poziţia „PARK” înainte de a părăsi autovehiculul. Sectorul electronic nu se comportă ca un selector convenţional. Selectorul este acţionat de un arc şi revine în aceeaşi poziţie centrală, ca un joystick, revenind întotdeauna în poziţia centrală după ce a fost selectată treapta de viteză dorită”, subliniază producătorul în avertizarea transmisă proprietarilor vizaţi, prin intermediul Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor.

Nu au fost înregistrate incidente, însă producătorul insistă pentru intervenţia de instalare a unui software nou, ce va include funcţia „Auto PARK” care elimină posibilitatea ca şoferul, din neatenţie, să nu poziţioneze transmisia în „PARK” înainte de a părăsi autovehicolul. Nemţenii care sunt proprietarii unui astfel de autovehicul trebuie să ştie că intervenţia va fi acordată gratuit.

Geanina NICORESCU