Otilia Cazimir, pe numele său adevărat Alexandra Gavrilescu, s-a născut pe data de 12 februarie 1894 la Cotu Vameș, județul Neamț, fiind al cincilea copil al învățătorilor Ecaterina și Gheorghe Gavrilescu. „M-am născut și mi-am trăit cei dintâi ani ai copilăriei la țară, lângă Roman, pe malul Moldovei. Și poate că prima mea amintire conștientă a fost sclipirea orbitoare a cerului, sfărmat în nenumărate cioburi peste întinsul apelor Moldovei“, mărturisea poeta.
În copilărie a simțit lipsa prietenilor de joacă, după cum ea însăși mărturisea: „Am fost o fetiță tare cuminte. Toți erau mai mari decât mine. Mă jucam singură. Mă sfiam de toți. Uneori cântam. Alteori priveam gâzele, păsările, când se topeau zăpezile“.
Cursurile primare le urmează la Școala „Carmen Sylva“, după care devine elevă la Liceul „Oltea Doamna“. Din această perioadă datează și primele încercări literare.
„Gingășia copiilor m-a cucerit dintotdeauna… “
Pentru că iubea copiii, începe să scrie pentru ei: „Gingășia copiilor m-a cucerit dintotdeauna. M-am apropiat de ei văzând, scriindu-le poezii vesele cu o nuanță ușoară de ironie“… „Am început prin a spune copiilor povești și, abia mai târziu, am început să scriu pentru ei. Totul se datorează pasiunii mele precoce pentru astronomie. Când eram o «mătușică» abia ieșită din școala primară, le povesteam nepoților mei de care nu mă despărțeau decât câțiva ani, despre stele“.
În 1898 se mută cu familia la Iași, unde urmează școala, liceul, apoi cursurile Facultății de Litere și Filozofie.
În anul 1912 trimite revistei „Viața Românească“ poezia „Noaptea“, textul fiind semnat cu… trei steluțe. Intuind talentul poetei (încă) anonime, Garabet Ibrăileanu și Mihail Sadoveanu, conducătorii gazetei, o numesc Otilia Cazimir. Despre noul său nume, însă, poeta spunea: „Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi «Otilie» pe care am întâlnit-o în viață – fetița cu care am stat în bancă în clasa primară – era proastă, grasă și buboasă…“
„I-am descărcat pe mormânt tot liliacul grădinii mele… “
Debutului în versuri din revista „Viața Românească“ îi urmează debutul în proză, care are loc în anul 1919, în publicația „Însemnări ieșene“.
Primul său volum de poezii, „Lumini și umbre“, a văzut lumina tiparului în anul 1923. Tot la revista „Viața Românească“ l-a cunoscut pe George Topârceanu, între cei doi poeți înfiripându-se o poveste de iubire care avea să dăinuie pentru tot restul vieții lui Topârceanu.
De altfel, Otilia Cazimir îl va însoți pe Topârceanu și la Viena, în ultima sa încercare de a lupta cu un cancer de ficat care avea să-l răpună în mai 1937, la doar 51 de ani. Poeta a avut grijă ca mormântul lui Topârceanu, aflat la cimitirul „Eternitatea“, să fie mereu acoperit cu flori, de la ghiocei până la crizantemele toamnei târzii: „De ziua lui, în fiecare martie își cumpăra și-i plăcea să primească zambile, flori viguroase și delicate în același timp, cu parfum violent și suav. «Îmi seamănă», zâmbea… I-am trimis și anul acesta, ca și anul trecut, ca în toți anii, cea mai frumoasă zambilă pe care mi-a dăruit-o primăvara. Iar în luna mai, când s-au împlinit anii de când a plecat dintre noi, i-am descărcat pe mormânt, ca în fiecare an, tot liliacul grădinii mele“.
Supranumită „poeta sufletelor simple“, Otilia Cazimir a scris aproape 60 de volume de poezie, proză, traduceri, dintre care amintim: „Lumini și umbre“ (1923), „Fluturi de noapte“ (1927), „Licurici – cronici fanteziste“ (1930), „Cântec de comoară“ (1930), „Jucării“ (1939), „A murit Luchi“ (1942), „Baba iarna intră-n sat“ (1954), „Din întuneric – Fapte și întâmplări adevărate din carnetul unei doctorese“ (1928), „Grădina cu amintiri“ (1929), „În târgușorul dintre vii“ (1939), „Prietenii mei, scriitorii… “ (1960).
Irina NASTASIU