Elaborarea şi tipărirea primelor manuale în limba română se leagă de numele lui Gheorghe Asachi, cel care a construit, la Văleni, prima fabrică de hârtie din Moldova. Până la Gheorghe Asachi, instruirea elevilor se făcea după manualele bisericeşti sau după cele destinate claselor primare, unele dintre ele fiind aduse din Ardeal de către marele cărturar. Pentru rezolvarea problemei manualului şcolar era nevoie de autori calificaţi, de hârtie şi de o bază poligrafică. Astfel, la începutul anului 1832, marele cărturar înfiinţează “Institutul albinei”, o tipografie şi o litografie modernă, iar peste nouă ani – adică în 1841 – prima fabrică de hârtie din Moldova.
“Fabrica de hârtie de la Văleni nu a avut o viaţă prea lungă şi prea bogată în realizări. Mori de hârtie mai existau în ţară, la vremea aceea, dar fabrica din Văleni era mai utilată decât acestea. Deşi nu a marcat în mod semnificativ istoria industrială a Moldovei, fabrica a avut totuşi rolul ei, în peisajul destul de arid al zonei”, ne-a spus Daniel Pavăl, directorul Direcţiei Judeţene Neamţ a Arhivelor Naţionale.
Prima coală de hârtie velină cu marca Moldovei
Deschiderea fabricii de la “Cetăţuia” a avut un larg răsunet în rândul locuitorilor oraşului Piatra-Neamţ şi ai Moldovei. Fabrica de la Văleni era o fabrică şi nu o moară de hârtie, întrucât o parte din munca manuală fusese înlocuită cu tehnica maşinistă.
Maşinile fuseseră aduse de la Viena şi Praga, iar mâna calificată de lucru tot de peste graniţă. Asachi recunoaşte că a adus din Würtemberg şi din alte ţări noua tehnologie. Fiul lui Gh. Asachi, Dumitru, transmite cu lux de amănunte o serie de informaţii asupra maşinilor fabricii, arătând printre altele că erau aşezate pe sistemul Holondez şi produceau trei feluri de hârtie. Din inventarul ei, reiese că avea 3 maşini cilindrice, căptuşite cu aramă, o maşină de tăiat petice, 2 prese de apă cu osii de fier, 3 prese de uscat. De asemenea, se dau amănunte şi asupra salarizării şi procesului tehnologic al producţiei.
Planul construcţiilor şi al instalaţiilor tehnologice fusese întocmit de Carol Mihalic de Hodocsin, primul director al Şcolii de arte şi meserii din laşi.
La 1 mai 1841, Asachi, pentru a fi mai sigur de înlăturarea concurenţei străine, de care totuşi nu a reuşit să scape niciodată, cere domnitorului ca, prin „hrisov domnesc”, toate instituţiile administrative şi judecătoreşti să fie obligate să folosească numai „hârtie moldoveancă”. Cerea i se aprobă, cu condiţia „ca nici preţul să fie mai presus decât acel cu care se cumpără hârtia adusă de peste hotar, nici calitatea mai gios decât aceia”. În plus, Asachi trebuia să aplice pe hârtie, în filigran, „anul fabricaţiei şi stema Moldovei”.
Moldova, în zi de sărbătoare
În sfârşit, soseşte şi mult aşteptata zi de 8 noiembrie 1841, zi în care fabrica a fost pusă în funcţiune. Din maşina ei a ieşit „întâie coală de hârtie velină cu marca Moldovei”. Aşa cum arată istoricul Aurel Dâmboiu, în cartea “De la piatră la hârtie”, pornirea maşinilor s-a făcut cu o deosebită solemnitate, care s-a consemnat într-un proces-verbal de către isprăvnicia ţinutului şi s-a trimis apoi ocârmuirii. Iata textul acestui „jurnal”: „Astăzi Sâmbătă 8 noiembrie anul 1841, fiind şi ziua onomastică a preaînălţatului domn, după poftire ci au adresuit cătră această isprăvnicie dumnealui aga Gheorghe Asachi, proprietarul fabricei de hârtie de la Cetăţui lângă Piatra, ni-am adunat acei gios iscăliţii spre a fi faţă la sfinţire şi deschidere a lucrărilor acestei fabrici. Aşadar după ce sfinţia sa protoprezviterul ţinutului au făcut cuvinitili rugăciuni şi cu aghiazmă au stropit atât pre lucrători cât şi zidirile, maşinile au pornit a lucra şi fabricanţii au început a lucra fabricarea hârtiei care în curgire de trii siferturi au făcut ace întâie coală de hârtie velină cu marca Moldovei şi ţifra preaînălţatului domnului în veletul 1841.”
«Presa vremii, reprezentată prin „Albina Românească”, s-a grăbit să salute evenimentul printr-un articol redacţional publicat în numărul din 16 noiembrie 1841, în care scrie că în ziua inaugurării fabricii lui
Asachi… „Bandiera naţională la zor de zi peste culmea acei zidiri măreţe s-au urat de pe stâncile învecinate, de buciumile păstorilor şi sâneţele plăieşilor”.
Pe marginea acestei mici proprietăţi se înălţa un arc împodobit cu festoane de frunzar şi cu stema ţării sub care se citea „despre parte înscrisul: „întâia Fabrică a Moldovei” iar despre alta: „Fie o mie” „.
Iar după ce redă cu lux de amănunte întreg ceremonialul fabricaţiei primei coli de hârtie de pe plaiurile moldovene, ziarul încheie arătând: „Această serbare ce se va păstra în analele industriei ţării s-au încheiat printr-o horă a lucrătorilor bărbaţi şi femei care s-au făcut împrejurul unui obelisc ce s-au înălţat acolo întru aducerea aminte a acestei întâmplări şi carele va fi tot odată şi cadran de soare “». (“De la piatră la hârtie”, Aurel Dâmboiu, Ed. Ştiinţifică, 1964)
Sfârşitul unui vis de glorie
În scurt timp, însă, au apărut li greutăţile. Cu toate privilegiile domneşti obţinute, Asachi trebuie să intervină din nou pentru ca Epitropia învăţăturilor publice să emită în anul 1842 o circulară adresată şcolilor, pentru a le face cunoscut că: „după hotărârea înaltei ocârmuiri având a se îndestula toate instanţele cu hârtie de scris de la fabrica moldovenească, asemenea dumneata eşti îndatorat ca toate lucrările ce ai să se scrie pe asemenea hârtie, precum şi toţi şcolarii să întrebuinţeze tot de această hârtie…”
Asachi duce o luptă grea cu firele concurenţei, ţesute cu scopul de a încurca bunul mers al acestei industrii naţionale. Mituirea şi corupţia conducătorilor de instituţii erau mai puternice decât Hrisoavele domneşti, aceştia cumpărând hârtie străină şi motivând gestul fie prin proasta calitate a hârtiei, fie prin incapacitatea fabricii de a le asigura hârtia la timp. În plus, nici vistieria nu-i mai achita cărturarului sumele datorate pentru hârtia livrată autorităţilor.
Ultimul an în care fabrica va mai funcţiona este anul 1863. «Din analele statistice ale lui D. P. Marţian, aflăm că pe vremea aceea „se întrebuinţau anual materiale în valoare de 5000 de lei şi se producea
hârtie şi mucava de cârpe în valoare de 8900 de lei; în fabrică erau ocupaţi 10 lucrători şi 4 femei, salariul maxim fiind de 3 lei şi 20 de parale pentru bărbaţi şi de 1 leu şi 20 de parale pentru femei.” », arată Aurel Dâmboiu în lucrarea mai sus citată.
În anul 1856, Asachi mai înaintează o cerere către domn ca să i se încuviinţeze fabricaţia hârtiei de timbru. Şi întrucât această hârtie, în conformitate cu articolul 25 din legiuirea pentru facerea hârtiei de
timbru, trebuia să fie de o calitate superioară, Asachi intră în corespondenţă cu câteva fabrici din străinătate, pentru a introduce maşini de mai nouă construcţie, încât “să poată fabrica pe zi una sută
topuri, şi mai mult, hârtie de scris în asemănarea celei străine”. Are nevoie, însă, de 100.000 de florini sau 750.000 de lei, investiţie pentru care cere un privilegiu de 25 de ani, începând din ianuarie 1857. Această cerere nu i se aprobat, la 13 aprilie 1856 făcându-i-se cunoscut faptul că, între timp, conducătorii Moldovei au „progresat”.
Limba română nu mai era bună decât pentru încasarea dărilor; rezoluţiile se scriau în franţuzeşte şi, o dată cu aceasta, concurenţa străină a reuşit să strivească umilul început al industriei naţionale
moldovene. Peste puţin timp, fabrica din Petrodava a dat faliment şi şi-a închis pentru totdeauna porţile.
Falimentul din 1867
După ce, în perioada 1856 – 1867 fusese arendată mai multor negustori, fără a fi vândută, fabrica de hârtie de la Văleni dă faliment în 1867,
Ultimul dintre arendaşi, Hubert, încearcă să producă hârtie din in pentru care extinsese cultura inului pe moşie. În perioada 1867 – 1873, Alecu Asachi, fiul cărturarului, îşi face un plan pentru repunerea în funcţie a fabricii, dar concurenţa era mare, maşinile neperfecţionate şi încercările lui eşuează, fapt ce-l determină să vândă moşia, cu tot cu fabrică, lui Carp Svercevschi.
“O parte din piese şi maşini au fost vândute de către noul proprietar unei fabrici de spirt de la punctul numit “Frăsânel”, aflată la răsărit de oraş spre anexa Ciritei (proprietar Michel Iuster, care mai târziu cumpără şi moşia Petrodava). Alături de fabrică, boierii care au cumpărat moşia au înfiinţat o velniţă cu un singur cazan, folosind ca materie primă prunele, abundente în satul Văleni. Velniţa exista şi după 1900, fiind deservită de 6 oameni şi producea zilnic 7 – 800 de litri de rachiu. În timpul primului război mondial s-a pierdut o parte din instalaţie şi fabrica a rămas în părăsire.” (“Monografia municipiului Piatra-Neamţ” – Vasile Gherasim, Ionel Marin, 1972, pp. 55 – 56).
Alături de Gheorghe Asachi, Gheorghe Barițiu înființează, în 1857, o fabrică de hârtie la Zărnești (județul Brașov) fabrică pe care a condus-o, în calitate de director comercial, timp de 20 de ani. În spaţiul românesc, primele mori de hârtie datează din secolul al XVI-lea, când în Transilvania funcţiona o moară de hârtie la Orlat, lângă Sibiu (în 1539).
În Moldova, hârtia s-a produs începând cu anul 1583. În secolul al XVII-lea, hârtia se fabrica şi în Ţara Românească, respectiv la Câmpulung (1643) şi Călimăneşti (1646).
Primele fabrici mari de hârtie din România vor fi deschise în secolul al XIX-lea, la Buşteni (în anul 1882) şi la Bacău (în 1886).
Irina NASTASIU