Între elevii merituoşi ai judeţului Neamţ se numără şi Letiţia Asavei, elevă în clasa a VII-a la Şcoala Hangu, prima elevă care a reprezentat această şcoală la o olimpiadă națională, respectiv olimpiada de religie. Performanţa sa este cu atât mai notabilă cu cât dintre toți cei șase olimpici nemţeni care s-au calificat la olimpiada națională de religie, desfăşurată în luna aprilie la Timișoara, doar Letiția a reprezentat o școală generală, ceilalți elevi provenind de la diferite colegii din județ. Calificarea Letiţiei la faza naţională s-a datorat eseului cu tema „Adevărata prietenie”, o poveste emoţionantă despre credinţă şi iubire divină.
Rep.: Ce ne poţi spune despre rezultatul obţinut anul acesta la olimpiada de religie?
Letiţia Asavei: Participarea la olimpiada naţională de religie a fost pentru mine o experienţă de neuitat, plină de emoţie, speranţă, dăruire şi credinţă. Nu mi-aş fi imaginat vreodată că voi avea prilejul să iau parte la o etapă naţională a unei olimpiade care mi-a umplut sufletul de bucurie şi mi-a demonstrat că Dumnezeu mă iubeşte! Când am aflat că am trecut mai departe, fiind primul elev de la Şcoala Hangu care participă la o olimpiadă naţională, ştiam că trebuie să reprezint judeţul şi să o fac în cel mai frumos mod posibil, având la bază iubirea. Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi, în primul rând, lui Dumnezeu! A fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale!
Rep.: Locul I la faza judeţeană s-a datorat eseului cu tema „Adevărata prietenie”. Despre ce a fost vorba în acest eseu?
L. A.: În eseul de la etapa judeţeană, „Adevărata prietenie”, am vorbit, în primul rând, despre ceea ce înseamnă pentru mine o relaţie adevărată de prietenie. Nu doar cea cu familia şi oamenii din jur,ci, mai presus de orice, prietenia cu Dumnezeu, deoarece El mi-a dovedit că îmi este prieten. Într-adevăr, l-am luat ca exemplu pe Iisus, care este şi va fi modelul prieteniei adevărate. Mereu, orice aş scrie, o fac cu drag şi pun mult suflet, aşa cum am pus şi în acest eseu cu care am reuşit să duc Şcoala Hangu la un nivel la care nimeni nu s-ar fi gândit. Am cuprins şi esenţialul care ar trebui să facă parte din viaţa oricărui creştin adevărat, printr-un citat care mi-a schimbat viața într-un fel și m-a făcut să o privesc cu ochii inimii: „Cu un bănuț dăruit poți cumpăra Cerul, nu pentru că Cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire”, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Mi-ar fi trebuit un orizont de cuvinte prin care să „explic” iubirea nețărmurită a lui Dumnezeu pentru noi, cea care stă la baza oricărei prietenii adevărate. A fost însă o temă pe care am descris-o cu sufletul…
Rep.: Cine ți-a insuflat dragostea de Dumnezeu? Ai avut o educație în acest sens în familie?
L. A.: Am avut norocul de a-L cunoaște pe Dumnezeu încă de mic copil, ceea ce m-a ajutat să deprind felul în care trebuie să mă port cu cei din jurul meu. Mi-a insuflat dragostea de Dumnezeu nu doar familia, ci și doamna bibliotecar Liliana Pântea, care m-a ajutat și m-a sprijinit, asemenea părinților, să particip la olimpiada de religie. E cea mai bună prietenă pe care mi-a dăruit-o viața, o persoană pe care te poți baza oricând și căreia îi mulțumesc din tot sufletul. M-a ajutat să văd frumusețea sufletului fiecărui om și să descopăr că Dumnezeu e sprijinul celui care îi cere ajutorul. Cred că orice persoană trece în viață prin momente bune și mai puțin bune, în care are nevoie mai mult decât de un om care să îi fie alături. Are nevoie de Dumnezeu! Nimeni nu îți poate lumina drumul așa cum o face Cel de Sus și nimeni nu îți poate reda zâmbetul pe buze așa cum o poate face Dumnezeu! Așadar, indiferent de drumul pe care ţi-l rezervă viața, aceasta ți-L va dezvălui pe Dumnezeu, chiar dacă tu nu îl cunoșteai și vei realiza că ai nevoie de El!
Rep.: Cum s-a născut prietenia de care vorbeşti, dintre tine şi doamna bibliotecar Liliana Pântea?
L. A.: Prietenia dintre mine şi „Doamna Lili”, așa cum îi spun eu (deși când eram mică o numeam Rapunzel) s-a născut datorită cărţilor şi a faptului că îmi petreceam aproape tot timpul liber la bibliotecă. Îmi amintesc că, venind de la grădiniţă, atunci când doamna Lili mai întârzia, stăteam şi o aşteptam pe scările bibliotecii, mâncând biscuiţi, fiind sigură că „zâna cea bună”, ce ne făcea surprize în fiecare zi şi ne aştepta cu bomboane, va sosi şi azi. Împrumutam foarte multe cărţi, ceea ce o făcea pe doamna Lili să se bucure, văzând în mine un copil cu potenţial şi iubitor de lectură. Biblioteca e raiul de pe pământ, un loc însemnat în inima mea, e locul în care mă simt ca acasă. Intru şi plec cu zâmbetul pe buze, poate că nu doar datorită locului plin de culoare, pe pereţii căruia personajele din povești prind viață, ci, mai ales, datorită sufletului blând ce te ajută să găsești cartea pe gustul tău. Ea este cea mai bună prietenă a mea, cea care a oferit comunei Hangu și mai ales sufletului meu culoare!
„Ora de religie e puntea de legătură între copii și Dumnezeu…”
Rep.: Care crezi că este importanța orei de religie în programa școlară?
L. A.: Ora de religie e puntea de legătură între copii și Dumnezeu. Copiii sunt încântaţi de lucruri frumoase, asemenea Raiului, iar pentru a ajunge acolo nu trebuie să faci mai mult decât fapte bune. Pentru mine, ora de religie e cel mai frumos mod prin care putem vorbi împreună, cu şi despre Dumnezeu, mai ales că olimpiada de religie şi-a pus amprenta în sufletul meu pentru totdeauna. Nu ar trebui să existe şcoală în care să nu se facă ora de religie, deoarece nimeni nu îţi dezvăluie atât de profund și pe înțelesul tău relația pe care trebuie să o avem cu Dumnezeu, așa cum o face un profesor de religie. Îi mulțumesc din inimă, pe această cale, doamnei Mihaela Aflorei, o profesoară de excepție care a reușit să ducă religia la un nivel înalt în sufletul meu.
Rep.: În afară de preocuparea pentru studiul religiei, te implici activ în numeroase proiecte derulate de bibliotecă. Ne poți oferi câteva detalii?
L. A.: Încă din anii trecuți, doamna bibliotecar găsea mereu câte ceva interesant de făcut și care să ne pună imaginația la lucru. Orice proiect ne făcea mai conștiincioși, mai atenți și mai încrezători. Nici nu mai țin minte numărul mare de proiecte în care m-am implicat. Începând cu statutul de „Voluntar Bibliofan” până la „asistentă” a doamnei Lili la orele de engleză organizate în timpul vacanţei de vară, totul a fost bucurie, distracţie şi, nu în ultimul rând, pasiune şi dăruire. Am fost micii ecologişti din comună, alături de alţi copii, am ajutat unele suflete care aveau nevoie de sprijinul nostru şi am ajutat la realizarea unui loc de vis: Ludoteca. Am aranjat jucăriile, dar şi cărțile noi donate bibliotecii de către oamenii cu suflet mare. Și, nu în ultimul rând, am fost și „căutători de comori” pentru a amenaja viitorul Muzeu de Etnografie al satului. Tot la bibliotecă mi-am descoperit talentul de pictoriţă, ajungând ca oamenii care au văzut postările doamnei Lili să mă întrebe: „Tu eşti fata aceea din Hangu care desenează frumos?”. În fiecare proiect m-am implicat cu tot sufletul şi mulţi m-au apreciat şi m-au susţinut. Și, pentru că fiecare succes are rezultate şi în viaţa socială, am ajuns să fiu preşedinte în cadrul Consiliului Elevilor din Şcoala Hangu.
Rep.: O ultimă întrebare: ce ţi-ai dori să faci în viitor?
L. A.: Îmi doresc să am o meserie interesantă, de care să nu mă plictisesc şi prin care să-i ajut pe cei aflaţi în nevoie. Cred că mă voi orienta în domeniul medical, ca medic neurochirurg, deoarece, pe lângă limba română şi desen, între materiile preferate se numără biologia şi chimia. Am participat nu numai la numeroase concursuri de literatură, ci şi la unele bazate pe acordarea primului ajutor sau la olimpiada de biologie, unde m-am calificat la etapa judeţeană. Mi-aș dori ca, în viitor, să excelez într-un astfel de domeniu complex.
Irina NASTASIU