Căldura artificială care compensează căldura omenească
A fost o iarnă foarte grea, temperaturile au ajuns și până la minus 32 de grade. Stabilisem cu o doamnă care m-a sunat, să îi văd băiatul de 21 de ani, acasă la ei. El refuza să ajungă la clinică și atunci, am fost eu nevoit să ajung la el. Ca un acting out. În fiecare vineri plecam cu mașina către orașul lui. Un oraș la 50 de km distanță de Piatra, unde vântul și zăpada fac ravagii. Era un ger cumplit în acea zi. Și totuși, m-am hotărât că, din punct de vedere profesional să-mi asum riscul să mă înzăpezesc dar să ajung la timp și să creez o stabilitate între mine și pacient. Băiatul mă aștepta, cu mama lui, cu mare nerăbdare. În momentul în care am deschis ușa s-a schimbat temperatura foarte tare, de la un frig de minus 15-20 de grade, la o căldură uriașă. Am avut o presimțire atunci că temperatura era setată la vreo 27-28 de grade. M-am dezbrăcat de hainele groase, m-am așezat să lucrez cu Petrică(nume fictiv), dar imediat am simțit o sufocare, o căldură puternică înspre mine. Am întrebat-o pe mamă dacă asta este temperatura obișnuită a casei, și mi-a răspuns că da, că băiatul ei suferă de un frig puternic și trebuie să fie chiar și 30 de grade. Am fost nevoit să mă ridic, să deschid un pic geamul, să respir aer curat și să mă întorc pe scaun. La rugămintea mea să facă un pic mai mică căldura, am primit un răspuns răspicat că nu se poate, că nu este voie. Eu am venit atunci pentru că mama mi-a spus că băiatul refuză să iasă din casă. Nu face nimic cu viața lui, stă și mă așteaptă toată ziua, spune mama, doarme foarte mult iar cel mai greu este că reclamă mereu că îi este frig și că trebuie să ridice temperatura. Istoria tânărului este foarte complicată. O mamă foarte grijulie, care nu-și lasă băiatul să facă nici un pas fără să fie implicată. Petrică își amintește despre grija mamei față de frig și căldură. Venea către el la pat de fiecare dată, îl învelea, îl alinta, când era mai mic îi spunea povești, totul într-o atmosferă călduroasă fizic și psihic. Era un copil introvertit, închis în sine, care stătea alături de mama lui și nu se implica în activitățile sociale. La vârsta de 15 ani, părinții divorțează, lucru care îl șochează și de atunci, își amintește mama, el a cerut din ce în ce mai mult să fie în preajma ei. Dar ea nu putea, pentru că lucra, trebuia să se ocupe de partea materială, iar pe el, sentimentul de singurătate în copleșea. Atunci a început să reclame faptul că îi este frig. Mama nu a înțeles prea bine această stare subiectivă, de frig, ea a interpretat asta cuvânt cu cuvânt. Și începea să ridice temperatura, de la 21, 22, până la 28 de grade. Conceptul de frig-cald i-a intrat așa de tare în obișnuință, că nu era o zi când nu reclama că este frig. Dar el, de fapt și de drept, cerea căldură sufletească. Pe când mama a înțeles că este vorba despre o căldură fizică, medicală. Într-o zi, la una din ședințele mele, i-am cerut mamei să stea mai aproape de el, să îi spună cuvinte frumoase, drăgăstoase iar eu o să mă duc încetișor în camera a doua și să dau căldura la o temperatură mai mică. Experimentul a dat roade. Am reușit să dau jos căldura la 22 de grade, fără să reclame Petrică că îi este frig. Dar, de multe ori, destinul și Dumnezeu vor altceva. Tot în acea perioadă, mama se împrietenește cu un bărbat și începe să lipsească de acasă mai mult. Eu continuam să vin, dar, din păcate, simțeam regresie puternică în comportamentul lui Petrică. S-a întors în trecut, când îi era foarte frig, și așa a ajuns căldura până la 32 de grade. Toate explicațiile mele către mamă că trebuie să se controleze, să fie alături de el, să-și poată echilibra copilul din punct de vedere psihic, nu au fost de folos. Mama a crezut că numai prin ședințele de psihoterapie cu mine, băiatul o să se trezească, o să înțeleagă că e prea cald, o să iasă afară la cumpărături și își va găsi un loc de muncă. Într-o zi, am primit un telefon și mi s-a spus să nu mai vin la ședință pentru că Petrică a fost găsit mort. La autopsie, s-a subliniat faptul că a murit de sufocare. Cazul acesta m-a marcat foarte mult și m-am gândit profund de ce și cum se întâmplă că un băiat ajunge la moarte la o vârstă atât de tânără și oare, trebuie să ne preocupe faptul că el nu era sănătos psihic, că psihiatrii i-au dat un diagnostic pe care eu îl consider greșit, schizofrenie cu probleme mari de percepție, mai ales în direcția cald-frig. Eu, mai mult mă gândeam la posibilitatea că el avea probleme mari de comunicare și socializare de când era mic. Mama lui era pentru el pârghia de comunicare cu societatea. Ea i-a oferit acea căldură care îl mulțumea mult și îl făcea fericit. Ea, cu mâna ei, i-a luat această căldură. L-a lăsat cu un gol puternic în interior și în exterior. Avea nevoie de acoperire, de căldura mamei, de căldura socială. A găsit-o în centrala termică, o căldură artificială. Nu este întâmplător că a murit singur în apartament când nimeni nu era lângă el, cu o căldură imensă, care l-a sufocat. Tragedia este deopotrivă a lui Petrică și a mamei. Ea și-a dorit atât de mult un copil și s-a străduit când era mic să împlinească toate dorințele și el să-și satisfacă toate mofturile, dar, pe lângă asta, a pus foarte accent și pe nevoile ei personale, pe profesia e, iar pe parcursul anilor l-a neglijat psihic pe băiatul ei. Mai ales după divorțul cu soțul ei, tatăl lui Petrică. Dăruirea maximalistă, într-un fel, este mult mai apropiată de eșecul de a crește un copil, decât cea mai moderată, dar mai constantă. Aștept comentariile dumneavoastră. Dr. MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron- Cabinet de pshihologiePiatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parterTel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214e-mail: miron@ambra.rosite: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro