Pensiune cu piscină infectă

piscina

* Inspectorii sanitari au depistat că apa era infestată

Inspectorii Direcţiei de Control în Sănătate Publică Neam au efectuat, zilele trecute, un control tematic în zonele de agrement şi îmbăiere din judeţ. Echipele de control au verificat 5 piscine, un ştrand, un bazin de înot şi au prelevat două probe de apă din două piscine. Una dintre analize a ieşit cu parametri necorespunzători bacteriologic. Drept urmare, inspectorii DSP au emis decizie de suspendare temporară a activităţii până la remedierea deficienţelor şi asigurarea unei ape de îmbăiere corespunzătoare. Atât a considerat conducerea DSP Neamţ că este bine să ştie publicul cititor. Nici un cuvinţel despre numele pensiunii cu piscina mizerabilă.

Inspectorii DSP s-au conformat şi Planului Naţional de Acţiuni Tematice stabilite de Ministerul Sănătătii  privind controlul în taberele şcolare şi unităţi de turism. Au verificat 5 tabere şcolare, 6 pensiuni  turistice şi un camping.” A fost aplicată o sancţiune contravenţională  la una din pensiuni datorită cantităţilor insuficiente a materialelor de curăţenie şi a substanţelor dezinfectante”, a subliniat DSP Neamţ într-un comunicat de presă. Desigur, aşa cum deja ne-a obişnuit, conducerea DSP nu a menţionat nici în acest caz care este acea pensiune mizeră, de care ne-am putea feri.

În luna iulie a acestui an, inspectorii DSP au derulat şi acţiuni de „îndrumare şi control” la 167 de unităţi şcolare, sanitare şi cu profil alimentar. Au depistat o serie de probleme, precum lipsa apei reci,  lipsa monitorizării temperaturii în spaţii frigorifice, evacuarea necorespunzătoare a apelor reziduale, stare igienico- sanitară necorespunzătoare în unele spaţii comerciale, respectiv pereţi cu urme de mucegai, afumaţi, cu infiltraţii, mobilier degradat, iar măsurile luate de echipele de control au constat în aplicarea a două sancţiuni în valoare de 2.100 lei, 7 avertismente şi au scos din consum 15 kilograme de alimente cu termen de valabilitate depăşit şi cu modificări organoleptice. Reprezentanţii DSP Neamţ n u ne-au spus unde au depistat alimente alterate şi nici care sunt magazinele mizere amendate, dar ne-au dat asigurări că au luat toate măsurile pentru corecţionare. Şi asta ar trebui să ne mulţumească, nu-i aşa?…

 

Geanina NICORESCU