Pe agenda primăriilor – Comuna Ştefan cel Mare: În 2013, nici un ban de investiţii!

convorbire cu domnul primar Sorin Oatu

Rep.: La ultima noastră dicuţie eraţi foarte cătrănit că n-aveţi bani de investiţii, că bugetul local era foarte, foarte „subţirel”. V-a mai trecut din supărare?

Sorin Oatu: Nu, nu mi-a trecut, dar m-am învăţat cu ea, o duc în spate…

Rep.: Unde vă „loveşte” cel mai tare lipsa banilor?

S.O.: La investiţii! La acest capitol ne afectează cel mai tare. Dar şi la întocmirea de proiecte. Anul acesta nu am nici o investiţie în toată comuna. Pe care le-am avut, le-am finalizat de anul trecut.

Rep.: Care erau investiţiile presante pentru care era absolută nevoie de parale?

S.O.: Avem alimentarea de apă din satul Ghigoieşti, investiţia a demarat din anul 2009, deja a început să se deterioareze. Finanţarea trebuia să fie asigurată din fonduri guvernamentale. Am primit cam 45 la sută din valoarea totală a investiţiei, care se ridică la 35 miliarde lei vechi. Pentru că n-am mai primit bani, n-am mai putut continua lucrarea. S-au forat puţurile, s-a procurat conducat, pe vreo 2 km a fost bgată în pământ. Reţeau de alimentare cu apă trebuie să se întindă pe 10 km.

Rep.: De ce era nevoie de sistem centralizat de alimentare cu apă la Ghigoieşti? S.O.: Era singurul sat din comună în care nu aveam reţea centraliată de apă potabilă. Nu se putea rămâne tot cu fântâni, apoi nici apa nu-i chiar aşa de bună. Normal, cetăţenii vor şi ei modernizare.  Mai ales că în restul comunei avem introdusă reţeaua de alimentare cu apă. Vor asta şi cetăţenii din Ghigoieşti.

Rep.: Spuneaţi că 2013 este anul fără nici o investiţe în comună. Dar, în anii din urmă, au fost cîteva foarte mari, făcute pe bani europeni. Prin SAPARD s-a realizat o alimentare cu apă, o investiţie care a valorat un milion de euro. Dumneavoastră aţi „prins” proiectul integrat de 2,5 milioane euro, fonduri europene integral nerambursabile. Investiţii pe care le-aţi finalizat cu brio, primul din judeţ. Localnicii le apreciază la adevărata lor utilitate?

S.O.: Sigur că da. Nu au cum să fie nu fie mulţumiţi cei care au asfalt la poartă, au apă potabilă trasă în curte ori casă. Se vede altfel dezvoltarea comunei, sunt alte perspective. Tot prin proiectul integrat de 2,5 milioane euro am achiziţionat un utlaj de deszăpezire, ne-am folosit de el în iernile trecute, am ajutat şi comunele învecinate. Normal, pe timp de iarnă nu am avut probleme cu desfundarea drumurilor.

Rep.:Mai exact, care au fost componenele investiţionale incluse în proiectul integrat?

S.O.: Am asfaltat un drum pe o lungime de 9,32 km. S -a renovat şi modernizat căminul cultural, ne mândrim tare cu asta, avem unde ţine activităţile cultural-artistice, în condiţii corespunzătoare. Tot din bani eropeni am achiziţionat mai multe utilaje multifuncţionale, pentru întreţinerea drumurilor.

Rep.: Ne întoarcem la investiţiile pe care voiaţi să le realizaţi. În afară de apa de la Ghigoieşti, pentru ce v-ar mai fi trebuit bani?

S.O.: Avem de realizat o reţea electrică, chiar la intrarea în comună. Sunt acolo câte case care nici acum nu au curent electric. E de toată ruşinea! Avem proiect întocmit, toate studiile sunt făcute, dar n-avem bani. Era vorba de doar un miliarde de lei vechi. Nu-i posibil aşa ceva, ne facem de tot râsul.

Rep.: Alt „of de primar” generat tot de lipsa banilor?

S.O.: Bani ne trebuie şi pentru întocmirea proiectelor. Fondurile europene vor veni de anul viitor, proiectele ar trebui făcute de pe acum. Nu-ţi face nimeni proiectul dacă nu-i dai banul. Ne tot spun să pregătim din vreme proiectele. Dar cum să facem asta dac nu-s bani? Ne gândim la sistemul de canalizare în toată comuna. Dar -avem bani să facem proiectul. Ne gîndiim ca, tot din fondurile europene care vor aloca începând cu 2014, să mai asflatăm şi nişte tronsoane de drum. Am vrea să restaurăm şi hanul din centrul comunei, e obiect de patrimoniu naţional.

Rep.: Vă referiţi la bucata de zid de piatră din centrul comunei?

S.O.: Da. Era Hanul de la Şerbeşti, zidul şi terenul respectiv este proprietate particulară. Omul este dispus să-l doneze primăriei, dacă se dau fonduri pentru reabilitare. Acolo am putea face un muzeu, avem în sat un meşter popular care ar putea expune acolo lucrările sale.

Rep.: Aşa aţi scăpa şi de acea „pată de culoare”, care nu dă un aspect plăcut centrului  civic… Acum, acolo, sunt doar nişte pietroaie şi mărăcine cât cuprinde…

Rep.: Este foarte urât acolo. Dar nu se poate face nimic, că nu-s bani.

Rep.: Dacă tot am vorbit de centrul civic, nici sediul primăriei nu arată prea bine…

S.O.: Aşa este. De cum am intrat la primărie, modernizarea sediului a fost ultimul meu gând. Am vrut ca mai întâi să realizez alte investţii de interes public. M-am gîndit la binele cetăţenilor, la şcoli şi grădiniţe. Mă bucur că am reuşit să fac la şcoala din centru o toaletă modernă, de incintă. Am cheltuit pentru asta vreo 2,5 miliarde lei vechi. A costat mult, dar trebuit să facem fosa septică, apă curentă, apă caldă. Am reuşit să finalizăm şi lucrările de la baza sportivă, era mult aşteptată de tinerii din comună.