Păsări carbonizate şi o femeie panicată de flăcările din bucătărie

incendiu-pompieriFlăcările au făcut ravagii în ultimele două zile, 250 de păsări fiind carbonizate şi o femeie în vârstă făcând atac de panică. Luni, la amiază, alarma a fost dată pompierilor pietreni în urma apelului la 112 care anunţa incendiul ce a izbucnit la bucătăria de vară a unei gospodării din satul Brateş, comuna Tarcău. Proprietara, o femeie în vârstă de 69 de ani, prepara mâncarea când un prosop a luat foc de la aragaz, iar la vederea flăcărilor femeia s-a speriat şi a fugit în curte strigând după ajutor. Până au auzit vecinii, până s-a sunat la pompieri, flăcările au cuprins încet şi sigur bucătărioara din lemn şi au urcat spre acoperiul casei. „Când au sosit militarii, incendiul cuprindea bucătăria de vară, un dormitor şi o cameră de zi, bunurile din acestea şi acoperişul locuinţei”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. Proprietara Proprietara a fost imediat transportată la spital, apoi pompierii s-au ocupat să evacueze butelia din bucătăria arzândă. Cei opt militari de la Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi au fost sprijiniţi de forţe ale Serviciului Privat Pentru Situaţii de Urgenţă Forestar şi de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Lupta cu flăcările a durat mai bine de două ore, la final stabilindu-se că au ars 50 mp din acoperişul casei, anexele gospodăreşti în suprafaţă de 50 mp şi bunurile din acestea. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită de pompieri ca fiind materiale combustibile amplasate foarte aproape de aragazul în stare de funcţionare.

Duminică, în jurul orei 3,30, un alt incendiu a devastat grajdul unei firme din comuna Horia. Focul a pornit de la un conductor electric neizolat corespunzător, după cum au stabilit pompierii, 13 militari de la Roman intervenind cu două autospeciale. „La sosirea militarilor, incendiul cuprindea acoperişul adăpostului de animale, construit din lemn, cu învelitoare din tablă, o magazie, două boxe ale garajului şi componentele compartimentului motor al unui autoturism”, a mai spus ofiţerul de presă. Forţele de intervenţie au acţionat peste două ore, în incendiu fiind mistuite 250 de păsări, 150 mp de acoperiş, o magazie, două boxe, pe o suprafaţă de aproximativ 45 mp şi au fost salvate construcţiile vecine, şase porci şi 20 de păsări.

Tot duminică, după-amiază, pompierii şi voluntarii au intervenit la incendiul izbucnit la o magazie de lemne a unei gospodării din comuna Gherăieşti, unde au ars  aproximativ 100 kg lemn de foc. „Incendiul a fost generat, probabil, de nepotul proprietarului, în vârstă de opt ani, care s-a jucat cu focul”, a precizat sublocotenentul Andrei Grancea.

Noaptea, la Oşlobeni a izbucnit un alt incendiu la o gospodărie, cel mai probabil din cauza fumatului. 13 subofiţeri de la detaşamentul din Piatra Neamţ cu două autospeciale şi un voluntar ai comunei Bodeşti au acţionat mai bine de trei ore şi jumătate. Au ars 60 mp din acoperişul casei, anexa, construită din lemn, pe o suprafaţă de 55 mp, 3 mc lemn de foc şi 3 tone de fân.

Cristina Iordache