Părintele Iustin Pârvu, evocat la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”

evocare parintele IustinLuni 9 februarie, începând cu ora 17.00, Biblioteca judeţeană „G.T. Kirileanu” vă invită, în Sala „Victor Brauner”,  la o seară de mărturisiri legate de personalitatea Părintelui Iustin Pârvu, cunoscutul duhovnic şi stareţ al Mănăstirii „Petru Vodă” din judeţul Neamţ, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta 96 de ani şi de la a cărui trecere la cele veşnice comemorăm doi ani.

Întâlnirea va fi moderată de scriitorul Dan Iacob care-i va avea ca invitaţi pe scriitorul Adrian Alui Gheorghe – autorul unei serii de volume de interviuri cu părintele Iustin – precum şi pe părintele şi scriitorul Dorin Ploscaru.

Întâlnirea va fi interactivă, cei prezenţi în sală având posibilitatea de a adresa întrebări invitaţilor şi de a depăna amintiri legate de părintele Iustin.

„Viaţa părintelui Iustin a gravitat, dincolo de ritualul bisericii, de săvârşirea Sfintei Liturghii şi a Sfintelor Taine, în jurul scaunului de sfat şi spovedanie. Astfel, de dimineaţa până seara, de luni până duminică, sute şi sute de oameni aşteptau, pentru a primi o binecuvântare şi un cuvânt de folos, la uşa chiliei părintelui. Dimensiunea acestei lucrări a părintelui s-a făcut simţită în zilele de iunie 2013, ce au premers înmormântării părintelui şi, mai ales, în ziua îngropării, perioadă în care zeci de mii de oameni s-au perindat pe la sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui”, a spus Adrian Alui Gheorghe, directorul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu”.

Părintele Iustin Pârvu s-a născut în satul Petru-Vodă, la 10 februarie 1919 și și-a început viața monahală la Mănăstirea Durău, la vârsta de 17 ani. În anul 1939, după ce a intrat în rândul călugărilor, s-a înscris la Seminarul monahal de la Cernica, lângă București. În timpul războiului, între anii 1942 și 1944, a slujit ca preot militar pe frontul de est, până la Odesa. După ce comuniştii au preluat conducerea ţării, părintele a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani de detenţie, trecând prin închisorile de la Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud.

După 1990, părintele Justin s-a întors la Mănăstirea Secu și, până în 1991, a fost preot și duhovnic la această mănăstire. Doi ani mai târziu, el s-a retras în sihăstrie, cu gândul de a-și petrece restul zilelor în post și rugăciune. În 1991, a întemeiat Mănăstirea de la Petru-Vodă. În anul 2000, părintele a ridicat un schit de maici lângă Mănăstirea Petru-Vodă, o casă de educație pentru copii și un azil pentru bătrâni, iar trei ani mai târziu a înființat o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, cu apariție lunară, numită „Glasul Monahilor”.

Părintele Iustin Pârvu a încetat din viață pe 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani, fiind înmormântat lângă biserica ridicată de el la Petru-Vodă.

Irina NASTASIU