Panicat când și-a văzut casa arzând

foc (5)Proprietarul casei care a luat foc joi, 11 februarie, la Vădurele (Cândești), s-a speriat și a făcut un atac de panică în momentul când a văzut cum flăcările i-au cuprins locuința.

Vecinii au sărit imediat în ajutor și au încercat pe cât posibil să oprească extinderea focului. Pompierii au fost chemați prin apel la 112 la ora 6:13, iar șapte subofițeri cu două autospeciale de stins incendii și un echipaj SMURD s-au deplasat la locul solicitării. Paramedicii au preluat bărbatul de 82 de ani și i-au acordat primul ajutor. Ulterior, acesta a refuzat să fie transportat la spital. „S-a acționat până la ora 9,10, în urma incendiului arzând bucătăria de vară în suprafață de 16 mp, bucătăria locuinței pe o suprafață de 10 mp, acoperișul locuinței, din astereală și învelitoare de tablă, pe o suprafață de 60 mp, electrocasnice, scule de mână și electrice. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este jar sau scântei căzute din coșul de fum deteriorat. La intervenție au participat membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Cândești și 10 localnici“, a declarat locotenent-colonelul Cătălin Leonte, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Cristina  IORDACHE