Ochelari de soare care afectează vederea

ochelari

* Comisarii pentru protecţia consumatorilor din Neamţ au depistat

 

Medicii ne avertizează că alegerea ochelarilor de soare nu trebuie făcută în funcţie de estetică şi nici de preţ. Criteriul principal de selecţie trebuie să fie calitatea, pentru a nu risca probleme grave de vedere. Părinţii, mai ales, trebuie să se asigure că ochelarii copiilor sunt cei potriviţi şi le oferă protecţia de care au nevoie, pentru a nu ajunge, mai târziu, la oftalmolog cu probleme de retină.

Comisarii pentru protecţia consumatorilor din Neamţ au luat „taurul de coarne” şi au descins, zilele trecute, la magazinele care comercializează ochelari de soare, unde au identificat o serie de abateri de la prevederile legale. În multe cazuri, echipele de control au constatat că marcajul de conformitate CE care atestă că lentilele corespund standardelor europene de nu este vizibil ori lipseşte de pe ochelarii de soare. De asemenea, comisarii au constatat promoţii mincinoase, respectiv ochelari de soare cu reduceri de preţ fără a fi expuşi separat de restul de ochelari, dar şi reduceri de 30%, respectiv 50% fără a informa despre perioada promoţiei sau faptul că se desfăşoară în limita stocului disponibil. Au fost şi cazuri în care pe uşă era scris mare „promoţie cu reducere de preţ” însă în magazin aflai că, de fapt, perioada promoţională era depăşită.

Specialiştii vă sfătuiesc să achiziţionaţi ochelari de soare numai din magazine ori raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare- factură, bon fiscal, chitanţă fiscală- de care este neapărat nevoie în caz de reclamaţie.

Este important să ştim cum să alegem ochelarii de soare care ne protejează cu adevărat de radiaţiile puternice, pentru că radiaţiile ultraviolete emise de soare pe timpul verii sunt de trei ori mai puternice decât în anotimpul rece. Iar persoanele care lucrează în aer liber, cele care au ochii deschişi la culoare sau cele care iau medicamente fotosensibilizatoare sunt cele mai afectate de razele ultraviolete provenite de la soare. Cu toate acestea, medicii recomandă tuturor să poarte ochelari de soare pentru a nu se confrunta, mai târziu, cu diverse afecţiuni oculare. Desigur, cu condiţia ca ochelarii să fie de calitate şi să protejeze cu adevărat de razele UV. Expunerea la radiaţiile UV, în special cele reflectate în nisip, poate produce arsuri la nivelul ochiului. Acestea se manifestă prin nevoia de a clipi excesiv, senzaţia de nisip în ochi, lăcrimarea, dificultatea de a tolera lumina puternică şi inflamarea ochilor.

 

Geanina NICORESCU