„Cu gândul de a proteja, conserva și perpetua valorile neamului, dorim să realizăm o monografie a comunei Tupilați, conținutul științific al cărții urmând a oferi date despre situarea geografică, istoricul comunei, aspecte etnografice, antropologia locuitorilor, ocazii folclorice speciale, credințe diverse și practici magice-superstiții, descântece și leacuri băbești, legende istorice, balade și cântece bătrânești, calendarul practicilor agrare și al obiceiurilor de sărbători, folclor din șezători, fotografii vechi, ordine și virtuți militare, personalități care au făcut cinste comunității noastre și preocupări actuale de valorificare a folclorului. Cei ce dețin date care ar putea sprijini elaborarea acestei lucrări sunt rugați să le prezinte la bibliotecă, pentru a putea să le prindem într-un mănunchi din tot ce satul natal are mai însemnat și mai frumos, spre a ilustra trecutul și prezentul, servind astfel viitorul. Se înțelege că toți cititorii cei de azi sau cei de peste veac ai monografiei sunt, într-un fel sau altul, moștenitori ai rostului pentru care aceasta va fi scrisă“, a spus bibliotecarul Romică Leonte, directorul Centrului Cultural Tupilați.
Iarmarocul de altădată, la Tupilați
„Nu cred să fi fost alt loc mai dens pentru manifestările omului de la țară decât cel destinat iarmarocului, târgului săptămânal al cărui faimă merge până departe, depășind granițe sătești, comunale și chiar regionale. Iarmarocul de la Tupilați era locul înfrățit din vechime cu legenda, scena de pe care, înainte vreme, răzbătea până departe sunetul alămurilor și-n care tocmeala, rămășagurile și adalmașurile se făceau în fumuri de grătare cu mititei, în chiote de flăcăi și nechezat de cai ori muget de cornute. Plecările erau pregătite de cu seară, iar drumurile croite pe scurtături pentru a nu se întârzia la primele tocmeli.
Greul cădea pe cel care-și lua vaca de coarne, calul de căpăstru ori porcul din coteț spre a le propune cumpărătorilor avizați. Nu mergeau oricum. Se cereau țesălați, periați, eventual spălați ca să atragă curiozitatea celor interesați. Inclusiv spălatul pe dinți al calului era printre șiretlicuri, ca și îndoparea godacului cu lături pentru a-i spori greutatea și rotunjimile. Vaca era și ea nemulsă în dimineața târgului, cu ugerul aproape plesnind de plinătate, semn că laptele de care era în stare umplea sigur, cu vârf, găleata ori cofa de muls“. (Romică Leonte, „Tupilați – oameni și locuri“)
Irina NASTASIU