Când era mai mică, și chiar mai încoace, fiica mea mă întreba tare contrariată: Cum, tata, cum adică te-ai născut pe fundul lacului?
Uite-așa. Pe fundul lacului Bicaz, care acum șaizeci și ceva de ani nu exista – era un proiect, erau mișcări umane, demolări, șantiere, mutări de biserici și de cimitire, bineînțeles și de case.
O mare problemă a fost cu marea biserică de la Hangu – o veritabilă catedrală. Luni de zile s-au străduit echipe de muncitori și de geniști, și cu greu au reușit să o dărâme. A rămas un morman de betoane imense, care, când scade apa lacului, ies la iveală, devenind loc de pelerinaj pentru hanganii mutați pe deal sau strămutați în alte zări.
Așa am mers și eu, împreună cu prietenul meu Cornel, mai zilele trecute. Am coborât cu mașina vreo doi kilometri, am oprit când era aproape să o înțepenim în mocirlă, am pus cizmele și am mai mers cam încă un kilometru înotând în clisa aluviunilor.
Emoția creștea cu apropierea. Apropierea se realiza greu. În sfârșit, am ajuns. Am fotografiat, am filmat. Restul, vor vorbi imaginile.
Gheorghe MOROȘANU
nihilsinegeo@yahoo.com
