NU traficului de copii, prostituţiei şi pornografiei

abuz copii

Elevii – în campanie de prevenire a abuzului

Elevii tuturor unităţilor de învăţământ din Neamţ vor participa, în perioada 1-19 noiembrie, la o Campanie internaţională de prevenire a abuzului şi violenţei faţă de copii şi tineri, derulată sub sloganul „Împreună putem crea schimbarea!”. Cruda realitate, evidenţiată de statistici îngrijorătoare, este că din ce în ce mai mulţi copii sunt victime ale bestiilor cu chip de om şi din păcate societatea rămâne de multe ori pasivă la astfel de agresiuni. Se pare că este mai uşor să întorci capul şi să te prefaci că nu vezi, decât să te implici, să denunţi un abuz despre care ai auzit sau pe care chiar l-ai văzut.

Programul de manifestări va fi pliat pe temele alese pentru acest an, respectiv Trafic de copii, Prostituţia în rândul copiilor şi Pornografia infantilă. În fiecare zi a acestei campanii va fi realizată câte o activitate specifică , dezbateri, întâlniri cu specialiştii, concursuri tematice, expoziţii de desene sau fotografii, momente artistice cu conţinut satiric şi caricaturi. La nivel de şcoală vor fi organizate şi „grupuri de suport” formate din cadre didactice, părinţi, elevi, reprezentanţi din administraţia locală, jurişti, medici, poliţişti şi preoţi.

Mariana Paleu, directorarea Colegiului Tehnic „Gh. Cartianu” din Piatra Neamţ, li s-a adresat elevilor, zilele trecute, cu îndemnul de a fi deschişi în faţa mamei, să  o perceapă ca pe o prietenă şi să nu ezite să ceară ajutorul celor două doamne psiholog ori de câte ori au probleme şi nu găsesc înţelegere acasă.

Pe parcursul campaniei din perioada 1-19 noiembrie, elevii participanţi vor purta banderole portocalii cu mesajul „DA prevenirii abuzului faţă de copii!”. Cadrele didactice şi elevii care se implică activ în această campanie internaţională vor primi dipolome de participare.

Geanina NICORESCU