Noul impozit pe clădirile speciale este deductibil

impozit cladiri

Termenul la care noul impozit pe clădirile speciale intră în vigoare este data de 25 mai pentru anul în curs. Conform normelor recent adoptate privind acest nou tip de impozit care se percepe începând de anul viitor, plata se va putea face în două tranşe, o dată în luna mai şi o dată în luna septembrie. Există şi o veste bună legată de acest nou impozit adoptat de executiv: “Cheltuielile cu plata impozitului pe construcţiile speciale sunt deductibile la stabilirea profitului impozabil”. spune Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Neamţ. Potrivit Codului fiscal, mai există posibilitatea ca pentru chiraşi, concesionari, administratori sau utilizatori de clădiri aceştia să poată deduce sumele folosite la lucrările de modernizare, consolidare, reconstruire sau extindere efectuate, desigur pe baza documentelor jusitificative.

Actul normativ care reglementează acest impozit aplicat clădirilor speciale mai stabileşte că această cotă de 1,5% se aplică acelor construcţii care există în patrimoniul persoanei juridice la data de 31 decembrie 2013 şi sunt evidenţiate ca atare în documentele contabile ale unităţilor.

“Din această valoare contabilă se scade valoarea clădirilor, inclusiv valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere în cazul clădirilor închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă, pentru care se datorează impozit pe clădiri, potrivit prevederilor Titlului IX, de către contribuabil sau proprietar, după caz. De asemenea, se scade valoarea construcţiilor şi a lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru construcţiile aflate sau care urmează să fie trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ teritoriale, precum şi valoarea construcţiilor din subgrupa 1.2.9., adică „terase pe arabil, plantaţii pomicole şi viticole” nominalizate în catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin HG nr. 2139/2004”, a mai spus purtătorul de cuvânt al AJFP Neamţ.

C. IORDACHE