*Statisticile poliţiei arată că infracţiunile grave, contra persoanei, au scăzut, în vreme ce infracţiunile economice cunosc o creştere în ultimul an
Poliţiştii nemţeni au motive de satisfacţie după ce activitatea lor din acest an poate fi catalogată drept foarte bună. Cifrele la nouă luni o spun, indicatorii analizaţi în raportul conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ ducând spre concluzia că scăderea criminalităţii, chiar şi cu câteva procente, înseamnă muncă de prevenire şi de intervenţie consecvente. “Anul 2012 a fost primul în care, în ultimii 9 ani, criminalitatea sesizată nu a mai înregistrat creşteri, ci o scădere cu 5,66%. Trendul scăderii se menţine şi în primele nouă luni ale anului 2013. La nivel naţional, s-a înregistrat o scădere cu 3,2% a infracţiunilor sesizate, iar pentru prima dată în ultimii cinci ani criminalitatea de natură judiciară şi cea comisă în mediul rural au scăzut sub valorea înregistrată în anul 2011, respectiv cu 8,1% şi 4,45% faţă de perioada similară a anului 2012” spune comisarul şef Paul Tablan, comandantul IPJ Neamţ. Potrivit statisticilor, la nivelul judeţului nostru infracţiunile contra persoanei, considerate grave, au scăzut cu 13 procente, în vreme ce tâlhăriile stradale au scăzut cu peste 28%. Pe de altă parte, faptele de evaziune fiscală, infracţiuni specifice vremurilor marcate de criză financiară, au cunoscut o creştere de 11 procente în perioada analizată. De remarcat că partea vizibilă a muncii poliţiştilor s-a concretizat în depistarea în procent de aproape 80% a infracţiunilor prin flagrant delict.
Prezenţa poliţiştilor în stradă s-a concretizat prin derularea a peste 116.000 de razii şi acţiuni cu efective lărgite în zonele cunoscute cu risc infracţional. “Datorită prezenţei active în stradă a poliţiştilor, numărul de situaţii în care s-a impus intervenţia la solicitările cetăţeanului prin Sistemul Unic al Apelurilor de Urgenţă a scăzut cu 17,90%, realizându-se 586.646 de astfel de intervenţii în cele nouă luni de zile analizate” a mai spus şeful Poliţiei Neamţ. Altfel spus, poliţiştii nemţeni au avut peste 2.100 de intervenţii pe zi în această perioadă.
Anul acesta, nemţenii au fost mai puţin violenţi decât anul trecut, înregistrându-se scăderi mai ales la omoruri (cu aproape 15% mai puţin), la tentative de omor (aproape 10 procente) şi la vătămare corporală gravă (cu 5%). De asemenea, furturile de maşini au scăzut cu un sfert, în vreme ce furturile de animale s-au redus cu 16 procente. Scăderi semnificative se remarcă şi la tâlhării, înregistrându-se cu un sfert mai puţine fapte decât în perioada similară a anului trecut.
Cristina IORDACHE