Astăzi sunt programate partidele etapei a 12-a, prima a returului, în liga a treia la fotbal. În seria întâi sunt angrenate doar două formaţii din judeţ, Ceahlăul 2 Piatra Neamţ şi Cetatea Tg. Neamţ. Petrotub Roman stă, în condiţiile în care adversarul, FCM Bacău, s-a retras din competiţie. De la ora 14, pe stadionul sintetic de la Piatra Neamţ, Ceahlăul 2 primeşte vizita celor de la Sporting Suceava, formaţie care a încheiat turul cu un eşec, 3 – 6, la Dorohoi. Din lotul celor de la Sporting Suceava face parte şi fundaşul Constantin Ferariu, fost jucător la Ceahlăul, care a marcat un gol pentru galben – negrii în liga întâi, într-un joc din deplasare cu Astra Giurgiu. Trupa lui Mihai Ionescu a încheiat prima parte a sezonului cu un egal, 0 – 0, acasă, cu Bucovina Rădăuţi, iar înaintea partidei directe de astăzi, cel două formaţii ocupă poziţiile a opta, Ceahlăul 2, cu nouă puncte, respectiv a zecea, Sporting Suceava, cu şase puncte. “E un meci foarte important pentru noi pe care sper să îl câştigăm. Vreau că băieţii să aibă atitudine şi să facă un joc foarte bun”, a spus tehnicianul gazdelor, Mihai Ionescu. În tur, la Suceava, cele două formaţii au încheiat meciul nedecis, scor 1 – 1. Partidă dificilă pentru liderul Cetatea Tg. Neamţ, care se deplasează la Dorohoi, pentru jocul cu CSM din localitate, a doua clasată în ierarhia seriei întâi. Cele două combatante sunt despărţite de două puncte, oaspeţii având 21 de puncte, iar gazdele 19. “Avem un program destul de greu, am jucat la Moineşti, acum tot în deplasare, pe terenul unei echipe bune din seria noastră, care a ajuns până în 16-zecimile Cupei României, fiind învinsă de Viitorul Constanţa. Cred în băieţii mei şi sper să obţinem cât mai mult din jocul de la Dorohoi”, a spus tehnicianul Cetăţii, Ovidiu Marc. În tur, la Tg. Neamţ, cele două formaţii au încheiat la egalitate, scor 1 – 1.