Neamţul sub ape – cod galben de furtuni / În continuare, ploi și vijelie

furtuna

După potopul de săptămâna trecută, când natura dezlănţuită a făcut ravagii prin multe localităţi nemţene, o nouă avertizare cod galben provoacă teamă şi nelinişte printre oameni şi autorităţi.

Din fericire (dacă se poate spune şi aşa), această furtună este valabilă doar pentru jumătatea de vest a judeţului. În această zonă, până în această dimineaţă – ora 9.00, sunt aşteptate ploi torenţiale, intensificări ale vântului (cu aspect de vijelie), descărcări electrice şi căderi de grindină. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25 de l/mp, iar izolat – vor ajunge chiar şi până la 60 de l/mp.

Astăzi şi mâine, la Piatra Neamţ, ploile vor fi nelipsite. Precipitaţiile vor fi însoţite de intensificări ale vântului şi descărcări electrice.

V. ANDRIEŞ