Neamțul, în topul județelor cu cele mai multe angajări

Majoritatea nemțenilor care și-au găsit de muncă au studii liceale

În Neamț, în primele patru luni ale acestui an, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț, au fost încadrate 4.765 de persoane. Ca urmare a acestui lucru, la sfâșitul lunii trecute, la nivel național, județul Neamț ocupa un binemeritat loc patru.

La nivel național, la aceeași dată, și-au găst de lucru 94.639 de persoane. Din numărul total, 40.578 au peste 45 de ani, 22.547 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 17.876 au între 25 și 35 de ani, iar 13.638 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 8.583 tineri NEET). Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (54.779), numărul femeilor fiind de 39.860. În funcţie de rezidenţă, 49.759 persoane încadrate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 44.880 sunt din mediul rural. Nivelul de pregătire al celor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că marea majoritate au studii liceale (31.949), profesionale (21.805), gimnaziale (21.393), 8.556 fiind cu studii universitare.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane care și-au găsit de muncă arată că București ocupă primul loc (7.044), urmat de Timiș (6.218), Suceava (5.672) și Neamţ (4.765). Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi încurajarea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

V. ANDRIEȘ