Neamţul, codaş la formare profesională

someri la cursuri

Din păcate, în ultima perioadă judeţul Neamţ pendulează pe linie de formare profesională – fără a se putea menţine în top, cu cei mai numeroşi cursanţi, aşa cum arată statistica întocmită de Agenţia   Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru luna august a acestui an. Dacă în această perioadă, la nivel naţional, judeţul nostru ocupă un onorant loc doi, în schimb, pentru luna viitoare, situaţia a luat o altă întorsătură, căci şomerii au la dispoziţie 3 cursuri, la care s-au înscris doar 84 de persoane. Pe „schema” de calificare sunt ore de pregătire în meseria de bucătar, contabil şi confecţioner. Şi aşa cum preciza purtătorul de cuvânt al AJOFM Neamţ Elena Chirilă, aceste ocupaţii sunt alese în funcţie de solicitările şomerilor, dar şi de cererea de pe piaţa muncii. De exemplu, în această lună, la centrele de formare profesională din judeţ şi-au început ucenicia 211 de nemţeni. De această dată, meseriile preferate sunt cele de lucrător în comerţ, inspector referent, operator introducere, validare şi prelucrare date, ospătar, precum şi de frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist.

Dacă revenim la statistica întocmită pentru luna viitoare, în toată ţara, se va da startul la 155 de programe profesionale, la care vor participa 3.222 de persoane. Cei mai mulţi cursanţi -225- sunt în judeţul Iaşi.

V. ANDRIEŞ