În Neamţ, 23 de copii au fost adoptaţi în 2014

copii adoptatiÎn cursul anului trecut, la nivelul judeţului Neamţ au fost adoptaţi 23 de copii, din cei 26 pentru care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ a întocmit rapoarte de încuviinţare.  De asemenea, specialiştii DGASPC au întocmit 91 de rapoarte de monitorizare, pentru a urmări evoluţia relaţiilor dintre copiii încredinţaţi în vederea adopţiei şi familiile adoptatoare.

Cu toate că procedura adopţiei este una destul de greoaie, specialiştii de la  Protecţia Copilului fac tot ceea ce este posibil pentru integrarea copiilor într-o familie. Astfel, la ora actuală, la nivelul judeţului nostru, sunt monitorizate post-adopţie 190 de cazuri, pentru 26 de copii fiind întocmite rapoarte finale de închidere a cazului, la sfârşitul celor doi ani de monitorizare.

„În cursul anului 2014, situaţia adopţiilor se prezintă astfel: din cele 26 de cazuri pentru care s-a întocmit raportul de încuviinţare şi au fost înaintate Tribunalului Neamţ, instanţa s-a pronunţat în 23 de dosare, astfel că 23 de copii au fost adoptaţi. De asemenea, pentru a urmări evoluţia relaţiilor dintre copiii încredinţaţi în vederea adopţiei şi persoanele/familiile adoptatoare, ne-am deplasat bilunar la domiciliul acestora, întocmind 91 de rapoarte de monitorizare. Totodată, pentru a monitoriza evoluţia postadopţie a copiilor, au fost întocmite, în urma vizitelor trimestriale, 190 de rapoarte postadopţie, iar pentru 26 de copii  au fost întocmite rapoarte finale de închidere a cazului, la sfârşitul celor 2 ani de monitorizare”, a explicat Cristina Păvăluţă, director al DGASPC Neamţ.

În cursul anului trecut, DGASPC Neamţ a eliberat 19 atestate pentru persoanele sau familiile apte să adoptate.

Irina NASTASIU