A murit strivit sub tractor

tractor

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Grumăzeşti, a murit, ieri după-amiază, strivit sub tractor. Din primele cercetări făcute de poliţie la faţa locului, reiese că Dănuţ H. era pe tarlaua lui, în satul Curechiştea, cu un tractor  ce avea cabina improvizată. Bărbatul tracta o căruţă încărcată când, pe o porţiune în pantă, căruţa l-a tras şi, din cauza greutăţii, l-a răsturnat. Probabil s-a răsturnat de mai multe ori, întrucât bărbatul a rămas prins între fiare, astfel că a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare. Apelul la 112 a fost făcut la ora 15,51, iar după mai bine de jumătate de oră, când au reuşit să-l scoată se sub tractor, bărbatul era mort, în ciuda eforturilor de a-l resuscita, medicii de pe ambulanţă l-au declarat mort în cele din urmă.

Constantin Matasă, primarul de Grumăzeşti, spune că bărbatul era un om muncitor şi foarte priceput. “Este o mare pierdere pentru familia lui, în primul rând, i-au rămas doi copilaşi acum doar cu mama. Dar şi pentru comunitate este o pierdere, pentru că era un om foarte harnic şi priceput la orice, când aveam nevoie de o idee, de un ajutor, la el apelam. Păcat că s-a întâmplat aşa, probabil că atât i-a fost traiul, dar a fost un om deosebit”. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

C.I.